Cardinalul Koch o felicită pe rev. Sarah Mullally, Arhiepiscopul desemnat de Canterbury

03.10.2025, Vatican (Catholica) - Regele Carol al III-lea a aprobat numirea rev. Sarah Mullally, Episcop al Londrei, ca al 106-lea Arhiepiscop de Canterbury. Va fi prima femeie care va deține această funcție în Biserica Anglicană, instalarea ei fiind programată pentru martie 2026, în Catedrala Canterbury. Într-o scrisoare adresată rev. Mullally, Cardinalul Kurt Koch, președintele Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor, a adresat felicitări și a exprimat sprijinul Bisericii Catolice pentru noua sa slujire.
„Aflând de numirea dvs … vă scriu pentru a vă felicita pentru aceasta și pentru a vă transmite urările de bine ale Bisericii Catolice, pe măsură ce vă pregătiți să întreprindeți această slujire importantă în Biserica dvs. Mă rog ca Domnul să vă binecuvânteze cu darurile de care aveți nevoie pentru slujirea foarte solicitantă la care ați fost chemată acum, echipându-vă pentru a fi un instrument de comuniune și unitate pentru credincioșii printre care veți sluji”, scrie Cardinalul Koch. Cardinalul Koch a subliniat dialogul teologic de lungă durată dintre Comuniunea Anglicană și Biserica Catolică, menționând că acesta a favorizat înțelegerea și afecțiunea reciprocă de-a lungul a aproape 60 de ani. A amintit de căldura relațiilor dintre cele două comunități și și-a exprimat speranța că această apropiere va continua: „Este speranța mea ferventă că o astfel de apropiere poate continua în anii următori, pe măsură ce continuăm să mergem împreună pe cale. Cu asigurarea rugăciunilor mele pentru dvs și familia dvs”, a scria prelatul.
Episcopul Mullally îi succedă Arhiepiscopului Justin Welby, care a demisionat în urmă cu aproape un an. Ea a servit ca Episcop de Londra din 2018, devenind prima femeie în acest rol, și a servit anterior ca Episcop de Crediton în Dieceza de Exeter. Înainte de consacrarea din 2001, a fost Chief Nursing Officer al Angliei, cea mai tânără persoană numită vreodată în această funcție, la vârsta de 37 de ani. Ea a descris asistența medicală drept „o oportunitate de a reflecta iubirea lui Dumnezeu”. Comisia de nominalizare a Coroanei pentru Canterbury a selectat-o pe Episcopul Mullally în urma unui proces de consultare publică și discernământ prin rugăciune care a început în februarie 2025. Comisia a inclus reprezentanți ai Bisericii Angliei, ai Comuniunii Anglicane globale și ai Diecezei de Canterbury. Reflectând asupra numirii, Episcopul Mullally a declarat că speră să încurajeze Biserica „să continue să crească în încrederea în Evanghelie, să vorbească despre iubirea pe care o găsim în Isus Cristos și pentru ca aceasta să ne modeleze acțiunile” și așteaptă cu nerăbdare să împărtășească „această călătorie a credinței cu milioanele de oameni care îl slujesc pe Dumnezeu și comunitățile lor în parohiile din întreaga țară și din întreaga Comuniune Anglicană globală”.
