Cu sculptorul Dan Gavriş despre „Rozarii”
29.01.2004, Bucureşti (Catholica) - În numărul pe ianuarie 2004 al revistei Actualitatea creştină, a Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti, este publicat un amplu interviu realizat de dna Marina Fara cu sculptorul Dan Gavriş, autor al unei recente expoziţii intitulate „Rozarii”.
Sculptorul Dan Gavriş, în vârstă de 45 de ani, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, a participat cu lucrări la expoziţii personale şi de grup, şi de asemenea are lucrări în colecţii de stat şi particulare, atât din ţară cât şi din străinătate. În prezent are în pregătire o expoziţie la galeria Simeza din Bucureşti, în perioada 30 martie – 12 aprilie 2004, de Florii şi de Paşti. Interviul porneşte de la expoziţia „Rozarii”, prezentată la Complexul Lotus din Oradea în perioada 15 august – 8 septembrie 2003, precum şi în octombrie 2003 la galeria Galateca din Bucureşti.
„Nucleul expoziţiei, explică sculptorul, a fost constituit din lucrările intitulate `Rozarii`, la cele patru mistere: de bucurie, de durere, de slavă şi de lumină. Intercalat, printre `Rozarii` am mai avut o suită de lucrări intitulate `Duhul Sfintei Treimi`. Nu am pretenţia de a-L fi reprezentat pe Duhul Sfânt, care este de altfel atât de plin de mister, ci doar traiectul său, – aş zice de sus din cer, înspre noi, până la noi. O altă serie de lucrări poartă generic numele `O lume sub semnul Crucii`. Sunt lucrări ce pleacă de la semnul Crucii şi am considerat că este important să fie incluse în expoziţie, deoarece am toată convingerea că trăim într-o lume sub semnul Crucii, într-o lume `amprentata` de Cruce. Un loc absolut special în expoziţie l-a avut cartea: Rozarii, Vieţi ale sfinţilor, Evanghelii. În acest sens, am colaborat de minune cu editura Pauline.”
În continuare, Dan Gavriş face o paralelă între o lucrare de sculptură şi rugăciune. „Amândouă au o desfăşurare în timp şi apoi în profunzime, în trăire. Asemănarea dintre rugăciune, respectiv rozariu, şi lucrările mele mai constă şi în faptul că ambele au acea repetitivitate dar care nu înseamnă monotonie, ci consecvenţă… Sunt lucrări pe care le `simţi` din primul contact cu materialul, pe altele le descoperi foarte greu; sunt lucrări pe care le finalizezi abia după câţiva ani. Şi mai există tendinţa de a interveni mereu la o lucrare… Cu alte cuvinte, lucrările, ca şi rugăciunea, nu se termină niciodată…”
Întrebat ce anume l-a determinat să realizeze „o expoziţie manifest religioasă, desfăşurată într-un spaţiu `secular` prin excelenţă”, sculptorul relatează mai întâi că ideea acestei expoziţii i-a venit în urma unei experienţe spirituale deosebite, în biserica Italiană din Bucureşti, unde a intrat întâmplător în timpul recitării Rozariului. De ce într-un spaţiu secular? „Tocmai aici e o mare nevoie de `Rozarii`, aici este nevoie de mesajul evanghelic. E foarte trist ce se întâmplă: arta, cultura sunt aproape atee, cu toate că nu mai este comunismul care să le îngrădească. Omul este îngrozitor de debusolat; este nefericit. Şi dacă vreţi, expoziţiile mele se vor o `mărturie` pe care eu o dau în lume.”
