Academia Pontificală de Ştiinţe aniversează 400 de ani de existenţă

10.11.2003, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă Papa Ioan Paul al II-lea i-a primit în audienţă pe participanţii la întâlnirea promovată de Academia Pontificală de Ştiinţe cu ocazia aniversării a 400 de ani de la înfiinţare. Suveranul Pontif a trasat o scurtă istorie a acestei instituţii care îşi are originea în Academia `dei Lincei`, fondată în anul 1603 de Federico Cesi, încurajat de Papa Clement al VIII-lea, refondată apoi în 1847 de Papa Pius al IX-lea şi reconstituită în forma actuală de Papa Pius al XI-lea, în anul 1936.

Papa a afirmat la începutul discursului său: „Suntem uniţi în dorinţa noastră comună de a corecta neînţelgerile şi de ne lăsa luminaţi de singurul Adevăr care guvernează lumea şi care călăuzeşte viaţa tuturor bărbaţilor şi femeilor”. Suveranul Pontif a amintit totodată că prima temă a întâlnirii, „Spirit, creier şi educaţie”, ne atrage atenţia asupra „complexităţii vieţii umane şi a superiorităţii ei faţă de alte forme de viaţă”.

„În momentul de faţă oamenii de ştiinţă recunosc necesitatea de a menţine o distincţie între spirit şi creier, între persoana care acţionează cu voinţă liberă şi factorii biologici care stau la baza inteligenţei şi a capacităţii de a învăţa. În această distincţie, care nu trebuie să fie în mod necesar o separare, putem vedea temeliile dimensiunii spirituale proprii fiinţei umane pe care Revelaţia biblică o explică drept un raport special cu Dumnezeu Creatorul”.

Referindu-se la cea de a doua temă, „Tehnologia celulei rădăcină şi alte terapii inovatoare”, Papa Ioan Paul al II-lea a amintit că „în ultimii ani cercetarea în acest domeniu a devenit tot mai importantă datorită speranţei pe care o oferă în vindecare bolilor ce afectează multe persoane”. „Am declarat în alte ocazii că celulele rădăcină cu scop experimental sau terapeutic nu pot proveni din ţesutul embrional uman”, a amintit Suveranul Pontif.

„În schimb – a subliniat în continuare Papa Ioan Paul al II-lea – am încurajat studiul aplicat la ţesutul uman adult sau la ţesutul superfluu pentru dezvoltarea normală fetală. Fiecare terapie care pretinde să salveze vieţi umane, dar care se bazează însă pe distrugerea vieţii umane în stadiul embrional, este în mod logic şi moral contradictorie, aşa cum este şi orice producere de embrioni umani cu scop direct sau indirect de experimentare şi care sunt destinaţi distrugerii”.