Spiritismul este o formă greşită de căutare a adevărului (I)

03.11.2003, Roma (Catholica) - Francesco Bamonte este un preot italian exorcist, autor al unei cărţi recent apărute în Italia („I danni dello spirito” – Daunele sufletului, Ed. Ancora) despre acţiunea ocultă a celui rău şi despre presupusele convorbiri cu cei din lumea de dincolo. Părintele exorcist este călugăr în Congregaţia Slujitorii Inimii Neprihănite a Mariei, şi îşi dedică activitatea pastorală ajutorării persoanelor care au căzut în mrejele magiei sau ale vreunui presupus medium.

În acest interviu pe care l-a acordat agenţiei Zenit, pr. Francesco Bamonte descrie cu claritate care sunt daunele fizice şi psihice ale spiritismului, şi subliniază cu fermitate că „spiritismul şi credinţa catolică sunt ireconciliabile”.

– Dumneavoastră sunteţi exorcist. Credeţi că persoanele care cad în practici de spiritism caută adevărul într-un mod greşit?
– Categoric. Practicile de spiritism sunt o cale greşită de căutare a adevărului. Speră să afle informaţii autentice despre Dumnezeu, despre om, despre lumea de dincolo, despre trecut, prezent şi viitor de la cei despre care cred că sunt sufletele celor răposaţi. De fapt, în general nu sunt altceva decât trucuri care în unele ocazii fac să se intre în contact cu inconştientul propriu. În alte cazuri, însă, se intră în contact cu spirite demonice care se dau drept suflete ale răposaţilor. Deoarece fenomenele şi manifestările de spiritism nu sunt mereu trucuri, ficţiuni, sugestionări, mecanism psihologic sau manifestare a inconştientului ori creaţia psihicului cu care unii vor să explice ceva ieşit din normal, inclusiv ceea ce este demonic sau supranatural.

Cazurile de posedare diabolică, în care preoţii exorcişti au trebuit să intervină după o sesiune de spiritism, dovedesc clar că această practică este o cale privilegiată pentru o acţiune distructivă a demonului asupra persoanelor.

– Ce este mai exact spiritismul şi de ce nu este conciliabil cu credinţa?
– Este evocarea celor răposaţi, adică o practică cu care prin tehnici şi mijloace omeneşti, cu sau fără medium, se încearcă să se cheme un defunct pentru a-i pune întrebări. De fiecare dată când ne rugăm la Dumnezeu pentru răposaţii noştri, fără a recurge la o practică spiritistă, le cerem defuncţilor, ca şi sfinţilor, să se roage lui Dumnezeu împreună cu noi şi pentru noi. Aceasta este invocarea defuncţilor, dar nu evocarea lor, care ar fi ceea ce face spiritismul.

Defuncţii ni se pot arăta doar prin iniţiativa liberă a lui Dumnezeu, în mod direct şi niciodată prin tehnici sau mijloace precum şedinţele de spiritism. Cu scopuri serioase, Dumnezeu îi poate permite unei persoane defuncte să ni se prezinte, de exemplu pentru a ne da un sfat sau pentru a ne oferi o prezenţă mângâietoare, pentru a cere rugăciuni sau pentru a mulţumi pentru rugăciunile primite.

Dacă dimpotrivă, noi suntem cei care vrem să provocăm o întâlnire cu defuncţii prin „evocare” cu ajutorul tehnicilor spiritiste, deja din Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit clar în acest sens şi ne-a spus că cine face astfel de lucruri va fi izgonit de la faţa sa. Este de ajuns să citim Deuteronom 18,10-12 sau Levitic 19,31.

– Practicile de spiritism promit mângâiere şi contact cu persoanele defuncte. Ce li se poate spune, din punct de vedere creştin, celor care caută această apropiere de lumea de dincolo?
– Să citească Biblia şi să vadă că Dumnezeu interzice cu severitate această apropiere cu lumea de dincolo, deoarece El ştie că este fals şi înşelător să ne cufundăm în întuneric şi să ne abatem de la adevăr şi de la credinţa autentică, deschizând drum intervenţiei spiritelor celui rău.

Cine vrea să se simtă aproape de fiinţele sale dragi defuncte, să se spovedească des, să meargă la liturghie, să se roage pentru ele şi să fie cu totul disponibil pentru ceea ce Dumnezeu decide. Dumnezeu îi va da cu siguranţă posibilitatea de a experimenta bucuria de a se simţi în comuniune cu proprii defuncţi dragi.