Ai nevoie de curaj pentru a fi responsabil?

21.05.2003, Reşiţa (Catholica) - În numărul pe luna mai a publicaţiei Vita Catholica Banatus a apărut continuarea interviului acordat de prof. dr. Gerhard Stanke, profesor de morală la Universitatea din Fulda, Germania. Interviul a fost luat de către pr. Szilvagyi Zsolt şi Sipos Eniko. Am preluat acum o lună prima parte a interviului, continuăm acum cu partea a doua.

– Cum poate fi conciliat progresul actual al ştiinţei, ca de pildă clonarea, fecundarea artificială, transplantul de organe, etc., cu normele bisericeşti?
– Ţelul ştiinţei şi al tehnicii ar trebui să fie acela de a sluji binele omului. Orice activitate ştiinţifică şi tehnică trebuie să slujească, la urma urmelor, acelui ţel care este reuşita vieţii umane.

Nu găsesc nici un motiv rezonabil pentru care să fie clonat un om. Există, de altfel, un consens mondial că trebuie interzisă donarea reproductivă. La fel şi aşa numita clonare terapeutică. Prin aceasta din urmă se produce o clonă, care să slujească în scopuri terapeutice, aşadar va fi ucisă, ceea ce nu găsesc îndreptăţit. Acest lucru ar însemna o instrumentalizare a omului. Aşa că nu văd nici un motiv care ar putea justifica clonarea.

Despre fecundarea in-vitro pot spune următoarele: învăţătura Bisericii s-a exprimat întotdeauna împotriva acestei forme de procreare a vieţii umane. Se spune în învăţătura Bisericii: omul trebuie să îşi datoreze viaţa unei relaţii personale de iubire între părinţi, nu celor ce se întâmplă într-o retortă. Dar există în Biserică şi reprezentaţi care spun că acest fapt ar putea fi justificat, dacă un cuplu căsătorit, care nu poate avea copii pe cale naturală, îşi împlineşte astfel dorinţa de a avea copii. Dar trebuie să spunem că lucrurile nu reuşesc nici pe departe aşa cum şi-o doresc soţii, în plus, a devenit explicit în ultima vreme, că astfel se deschide poarta cercetării embrionilor, a acelor embrioni „în plus”, care nu sunt implantaţi, sau că sunt produşi mai mulţi embrioni decât numărul celor care se doreşte să fie implantaţi. De când există fertilizarea in-vitro, există şi problema cum ne purtăm cu embrionii şi există şi faptul că embrionii sunt folosiţi în cercetare. Acest lucru este categoric refuzat de Biserică, pentru că omul este om din momentul fecundării şi, prin urmare, merită ocrotirea care se cuvine omului.

– Din perspectiva moralei creştine, care este graniţa dintre ceea ce este acceptabil de folosit şi ceea ce este inacceptabil din rezultatele actuale ale ştiinţei? Cât de departe poate Biserica să meargă alături de ştiinţă?
– Văd graniţa dintre ceea ce este acceptabil şi ceea ce este inacceptabil acolo unde omul este instrumentalizat. Acest lucru este împotriva demnităţii umane. Omul nu poate deveni pur şi simplu un mijloc. Graniţa este trasată, aşadar, de fiecare dată când cercetarea îl instrumentalizează pe om. Acest lucru se întâmplă, după cum am amintit deja, atunci când omul, la începutul vieţii sale, ca embrion, devine obiect de cercetare; atunci greşim împotriva demnităţii omului. Această graniţă ar trebui într-adevăr respectată de ştiinţă. În orice caz, Biserica nu poate accepta o comportare care îl transformă pe om, în stadiul său cel mai de început, într-un mijloc pentru cercetarea ştiinţifică.

– Biserica nu poate ignora progresul ştiinţific, de vreme ce este şi ea o parte din lumea noastră. În ce ar consta secretul unei bune colaborări?
– Colaborarea vine din dialog. Pe baza experienţei sale istorice, Biserica posedă un bagaj mare de cunoştinţe despre reuşita vieţii omeneşti. Şi ştiinţa caută căi pentru a uşura viaţa omului. Astfel, ambele au interesul ca viaţa omului să fie o reuşită şi aşa pot să ajungă în dialog cu privire la aceste probleme. Desigur, există puncte de vedere diferite, dar este bine să dialogăm despre aceste puncte de vedere diferite.

– Cercetătorii, oamenii de ştiinţă sau medicii cer sfatul teologilor, al specialiştilor în morală, când au de luat o hotărâre morală importantă? Sau normele morale mai contează ca îndrumătoare în acest domeniu, când este vorba, de pildă, despre avort sau eutanasie?
– În Germania există în spitale un cerc de discuţie, pentru a lua o hotărâre în situaţii dificile. Şi văd că adesea se cere şi sfatul duhovnicului spitalului, care devine partener de discuţie. Aşadar şi Biserica, sau reprezentatul Bisericii este implicat aici în găsirea concretă a hotărârii potrivite. Apoi există în Germania diferite comisii înfiinţate de Bundestag sau de cancelar, în care se discută probleme de bioetică. Din aceste comisii fac parte şi reprezentanţi ai Bisericii, aşa că la discuţii este auzită şi vocea Bisericii. Acest lucru este valabil şi pentru discuţiile purtate în ultimele luni în Germania despre cercetarea celulelor staminale şi diagnosticul preimplantaţional. A fost luată în considerare, în acest caz, şi părerea Bisericii. Şi reprezentanţi ai diferitelor partide au fost de acord cu această poziţie, cu convingerea Bisericii.