Nu există nimic mai înţelept decât iubirea

30.10.2008, Vatican (Catholica) - Sf. Paul a pus crucea în centrul predicării sale, deoarece a înţeles că adevărata înţelepciune este înţelepciunea iubirii, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în cadrul audienţei generale din Piaţa San Pietro. El a dedicat audienţa unei alte reflecţii despre viaţa şi învăţătura Sf. Paul. „În întâlnirea lui Paul cu Isus,” a spus Sfântul Părinte, „el a înţeles semnificaţia centrală a crucii: a înţeles că Isus a murit şi a înviat pentru toţi şi de asemenea şi pentru [Paul] însuşi. Ambele elemente sunt importante – universalitatea: Isus a murit cu adevărat pentru toţi; şi subiectivitatea: El a murit şi pentru mine”.

Pontiful a arătat că astfel crucea revelează „iubirea gratuită şi milostivă a lui Dumnezeu. Pentru Sf. Paul, crucea are o prioritate fundamentală în istoria omenirii; reprezintă punctul principal al teologiei lui, deoarece a spune cruce înseamnă a spune mântuire, ca har acordat fiecărei creaturi. Tema crucii lui Cristos devine un element esenţial şi primar în predicarea Apostolului”. Papa a spus că Paul a dorit să ne reamintească nouă tuturor, nu doar creştinilor din Corint şi Galatia, că „Cel înviat este întotdeauna Cel care a fost răstignit”. „`Scandalul` şi `nebunia` crucii constau în faptul că acolo unde pare a fi doar eşec, tristeţe şi înfrângere, tocmai acolo se află toată puterea şi iubirea fără limite a lui Dumnezeu, deoarece crucea este expresia iubirii, şi iubirea este adevărata putere revelată chiar în această aparentă slăbiciune”, a adăugat el.

Cu toate acestea, atât astăzi cât şi în timpul lui Paul, există oameni care nu pot accepta „nebunia” crucii, a arătat Papa. „Pentru evrei, crucea contrazice însăşi esenţa lui Dumnezeu, care s-a manifestat pe Sine prin semne măreţe. Aşadar, a accepta crucea lui Cristos înseamnă a trece printr-o convertire profundă în modul de relaţionare cu Dumnezeu. Pentru greci, adică pentru păgâni, criteriul pentru judecata care se opune crucii este raţiunea. Pentru cei care, asemenea grecilor, căutau perfecţiunea în spirit, în gândirea pură, era inacceptabil deja faptul ca Dumnezeu să devină om, cufundându-se în toate limitele spaţiului şi timpului. Era aşadar categoric de neconceput ca Dumnezeu să ajungă pe cruce!”

Pentru Paul, însă, „crucea revelează `puterea lui Dumnezeu`, care este diferită de puterea umană. Revelează de fapt iubirea Lui… Cel răstignit dezvăluie, pe de o parte, slăbiciunea omului, şi pe de altă parte, adevărata putere a lui Dumnezeu, adică gratuitatea iubirii: tocmai această gratuitate a iubiri este adevărata înţelepciune”. O „admirabilă sinteză” a acestei teologii a crucii se găseşte în a doua Scrisoare către Corinteni. Papa a concluzionat: „Sf. Paul a renunţat la propria lui viaţă, dăruindu-se total slujirii reconcilierii, a crucii care este mântuire pentru noi toţi. Şi acest lucru trebuie să ştim şi noi să îl facem: Putem să ne găsim tăria tocmai în umilinţa iubirii şi înţelepciunea în slăbiciunea renunţării pentru a intra în puterea lui Dumnezeu. Trebuie să ne construim vieţile pe această înţelepciune reală: să nu trăim pentru noi înşine, ci în credinţa în acest Dumnezeu, despre care noi toţi putem spune: `M-a iubit şi s-a dat pe Sine pentru mine`”.