Conferinţele Episcopale din Europa discută despre demografie şi familie (II)
01.10.2010, Roma (Catholica) - Cum să se contracareze iarna demografică ce loveşte şi înspăimântă Europa, şi mai ales ce măsuri şi ce cultură sunt necesare pentru a reînnoi speranţa creştină pe bătrânul continent, sunt temele centrale asupra cărora se va concentra Adunarea plenară a preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din Europa, care va avea loc la Zagreb între 30 septembrie – 3 octombrie 2010. Tema aleasă de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) pentru Adunarea plenară este „Demografia şi familia în Europa”. Pentru a înţelege mai bine cât şi cum a intenţionat CCEE să schimbe politicile şi cultura care par să tragă Europa într-o agonie lentă şi decadentă, agenţia Zenit l-a intervievat pe pr. Duarte da Cunha, secretar general al CCEE. Vă oferim a doua parte a interviului apărut în traducere pe Ercis.ro.
– Din mai multe părţi ale Bisericii Ortodoxe vin apeluri pentru a face să renască rădăcinile creştine ale Europei. În cadrul celui de-al doilea Forum Catolic-Ortodox se va discuta şi despre apărarea crucifixului?
– O funcţie foarte importantă din misiunea CCEE este aceea a raporturilor ecumenice. Pentru acest motiv sunt frecvente întâlnirile cu KEK (Conferinţa Bisericilor Europene). În afară de aceasta, de câţiva ani se dezvoltă într-un mod stabil întâlnirea dintre Bisericile Ortodoxe din Europa şi Biserica Catolică, pentru a reflecta împreună şi a mărturisi apropierea în domenii sociale şi pastorale. Ştim că reflecţia teologică/dogmatică este misiune a dicasteriului precis al Sfântului Scaun, şi că şi la acel nivel se fac mulţi paşi înainte. În domeniul nostru, am constituit un Forum Catolic-Ortodox şi vom avea a doua întâlnire între 18-22 octombrie 2010. În cursul primei întâlniri am discutat despre tematica familiei, şi acolo am elaborat un mesaj comun unde se face referinţă la importanţa căsătoriei şi a vieţii şi se arată că împreună, catolicii şi ortodocşii, sunt în apărarea adevărului familiei şi a vieţii de la zămislire la moartea naturală. Cultura morţii, cum o numea Papa Ioan Paul al II-lea, care nu se îngrijeşte de viaţă, nici de familie, este o îngrijorare comună a catolicilor şi a ortodocşilor, şi aceeaşi credinţă ne face să promovăm adevăratele valori şi să ne punem speranţa în acelaşi Domn.
Pentru a doua întâlnire, am dorit să înţelegem raportul Biserică-Stat dintr-un punct de vedere teologic. Chiar dacă ortodocşii şi catolicii au tradiţii diferite, provocările secularizării şi ale unei culturi uneori anti-creştine ne fac să dorim să găsim un mod de a ne îmbogăţi reciproc. Tema libertăţii şi legitimităţii crucifixului în locurile publice, sau mai generic problema simbolurilor religioase, aşa cum s-a născut şi cum se discută în Europa, este în mod clar un semn că în Europa există persoane şi grupuri care nu vor să recunoască valoarea culturii creştine. Sunt convins că majoritatea oamenilor sunt conştienţi de valoarea religioasă şi culturală a simbolurilor religioase şi sunt sigur şi că ortodocşii şi catolicii, precum şi alte Biserici Catolice, înţeleg urgenţa de a mărturisi împreună şi a apăra cultura creştină.
Nu numai pentru a apăra un lucru din trecut, ci tocmai pentru că suntem convinşi de importanţa pentru prezent şi pentru viitor a unei referinţe la rădăcinile creştine, dacă vrem să construim o Europă democratică, liberă şi sigură, unde libertatea religioasă să fie trăită într-un mod pozitiv, acceptând pluralitatea şi neobligând la ascunderea dimensiunii religioase în viaţa privată. Renaşterea credinţei în Europa, precum şi în lume, nu se va întâmpla prin aceste întâlniri, chiar dacă acestea sunt importante, ci va veni din convertirea persoanelor. De fapt, toată munca ce se face pentru dialogul ecumenic are ca scop acela de a urma mandatul Domnului. Sunt convins că scandalul dezbinării este o piatră de poticnire, deci, viceversa, paşii care măresc comuniunea între creştini sunt un har al lui Dumnezeu şi sunt şi un semn al adevărului şi al frumuseţii care va atrage mai multe persoane să se apropie de Cristos.
– Care ar putea să fie efectele recentei călătorii a Papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, în dialogul ecumenic şi în noua evanghelizare a Europei?
– Anul acesta, Papa a făcut patru călătorii în Europa: Malta, Portugalia, Cipru şi Anglia. Toate patru au fost un succes. Chiar dacă diferite între ele, atât datorită diversităţii ţărilor, cât şi a tematicilor abordate, toate, cu oamenii care au mers în masă ca să îl vadă pe Papa, au arătat că în inima poporului există o foarte mare dorinţă de Dumnezeu. Papa Benedict al XVI-lea reuşeşte să trezească din nou această dorinţă şi ajută la căutarea răspunsului la neliniştile umane prezentând catolicismul cu toată vigoarea sfinţeniei, adică: Isus Cristos. Aceasta, putem spune, este inima noii evanghelizări. Şi de aici, din aceste exigenţe fundamentale ale inimii omului, începe drumul ecumenic. Ne-am unit cu toţii în necesitatea şi în căutarea lui Dumnezeu, şi Cristos este răspunsul complet la această necesitate. Ecumenismul, aşa cum Papa îl mărturiseşte în diferitele întâlniri pe care le are în timpul călătoriilor, sau la Roma cu păstorii din diferitele Biserici, porneşte de la această comuniune fundamentală. Şi de aici se încearcă să se crească şi să se meargă fără a ascunde dificultăţile şi fără a reduce dorinţa de unitate care nu este numai o intenţie, ci un ideal pe care Duhul Sfânt ne stimulează să îl căutăm şi ne ajută să facem paşi siguri şi semnificativi. Va fi un moment în care această unitate va deveni realitate pe deplin trăită.
– În tema de susţinere a vieţii şi a familiei nu s-ar putea gândi o manifestaţie europeană promovată de CCEE, care să se desfăşoare în acelaşi timp în fiecare naţiune?
– Cred că acum propunerea pe care trebuie să o luăm în mod serios este aceea pe care ne-a făcut-o Sfântul Părinte pentru a pregăti Întâlnirea Mondială a Familiilor. Aceasta va fi o mare manifestaţie. Fără îndoială, adesea, prin forţa circumstanţelor actuale şi a culturii anti-viaţă pe care unele grupuri încearcă să o răspândească, se uită că familia este înainte de toate experienţa de bază din viaţa fiecărei persoane. Biserica dezvoltă o pastoraţie a familiei care nu numai că trebuie să răspundă la dificultăţile culturale şi politice luptând pentru adevăr şi pentru bine, ci încearcă şi să amintească binele familiei promovând întâlniri şi sărbători, propunând grupuri de reflecţie şi de interschimb cultural şi spiritual, pregătindu-i pe logodnici pentru căsătorie, etc. În acest domeniu, de mulţi ani, există şi Întâlnirile Mondiale ale Familiilor cu Sfântul Părinte. În aceste întâlniri se unesc reflecţia, celebrarea festivă şi mărturia. Ce se doreşte să se facă prin aceste întâlniri? Ca raţiunea şi credinţa să fie împreună în promovarea familiei ca un bine pentru umanitate. Pentru acest motiv va fi foarte important ca toţi în Europa să se mobilizeze pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor care se va desfăşura la Milano între 30 mai – 3 iunie 2012. Faptul că anul acesta familia este în centrul reflecţiei Adunării plenare a CCEE este deja o pregătire în direcţia acestei mari întâlniri de la Milano.
