Instalarea noului paroh la Pădureni
04.12.2012, Lugoj (Catholica) - În ziua de 21 noiembrie la orele 10.00, în sărbătoarea „Prezentării Maicii Domnului în Biserică”, în parohia greco-catolică din localitatea Pădureni, protopopiatul de Timişoara, jud. Timiş, a avut loc luarea canonică în posesie a acestei parohii de către pr. Cosmin Betea, informează BRU.ro într-un material semnat de pr. Alexandru Ploştinaru.
La eveniment au participat pr. Nicolae Teodorescu, Vicar Foraneu şi protopop de Timişoara; pr. Gheorghe Berciu, care a deschis comunitatea greco-catolică în 1995-1997, actualmente paroh de Cenad; pr. Ioan Dunca, paroh la Parţa, cel care s-a ocupat din 1997-2012 de Pădureni; pr. Dorel Petcu; pr. Vasile Borda, paroh la Jebel şi pr. Alexandru Ploştinaru, paroh la Peciul Nou. Pr. Protopop Nicolae Teodorescu a citit public decretul de numire în funcţie a noului paroh, iar apoi i-a înmânat Sfânta Evanghelie, Crucea şi cheia bisericii.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de noul paroh, care a subliniat două aspecte foarte importante din viaţa noastră: primul este legat de găsirea unui echilibru între viaţa activă şi cea contemplativă, evitând exacerbarea unei singure laturi, încercând şi o punere în practică ţinând cont de ritmul vieţii noastre cotidiene; al doilea aspect este legat de exemplul vieţii de familie pe care ni-l oferă Ioachim şi Ana şi fiica lor Maria, subliniind importanţa rolului familiei şi educaţiei familiale în viaţa copiilor, care reprezintă viitorul societăţii. La Sfânta Liturghie a participat un număr mare de credincioşi din Timişoara, Jebel, Parţa, Peciu Nou şi Pădureni.



