Libertatea nu e restricţionată de regulile binelui comun
18.04.2008, New York (Catholica) - Regulile şi structurile care promovează binele comun nu limitează libertatea umană, a spus Papa Benedict al XVI-lea în faţa Adunării Naţiunilor Unite. Acesta a fost mesajul transmis de Sfântul Părinte astăzi, când s-a adresat organismului internaţional în cadrul vizitei pe care o face în Statele Unite şi care se va încheia duminică. Discursul său, parţial în franceză şi parţial în engleză, a atins tema principiilor relaţiilor internaţionale şi a apărării demnităţii, drepturilor şi libertăţii omului.
„În contextul relaţiilor internaţionale”, a spus Pontiful, „este necesar să recunoaştem importantul rol jucat de regulile şi structurile care sunt orânduite intrinsec pentru promovarea binelui comun, şi de aceea pentru apărarea libertăţii umane. Aceste reglementări nu limitează libertatea. Dimpotrivă, ele o promovează atunci când interzic comportamente şi acţiuni ce merg împotriva binelui comun, reducându-i exercitarea efectivă şi astfel compromiţând demnitatea fiecărei persoane umane.” Papa a recunoscut că statele au „datoria primară de a-şi apăra propriile populaţii de violări grave ale drepturilor omului, precum şi de consecinţele crizelor umanitare, fie ele naturale sau provocate de om”, dar dacă un guvern nu îşi poate proteja poporul, comunitatea internaţională trebuie să intervină.
Această intervenţie trebuie să fie însă diplomatică, a afirmat el: „Este nevoie de o căutare profundă a căilor de prevenire şi administrare a conflictelor, explorând orice cale diplomatică posibilă şi acordând atenţie şi încurajare chiar şi celui mai slab semn de dialog sau de dorinţă de reconciliere.” Vorbind despre Naţiunile Unite, Pontiful a spus că înfiinţarea organismului „a coincis cu o răscoală profundă experimentată de omenire atunci când a fost abandonată referirea la semnificaţia transcendenţei şi a raţiunii naturale, şi drept urmare libertatea şi demnitatea au fost grav violate. Când se întâmplă aşa ceva se ameninţă chiar temeliile obiective ale valorilor care inspiră şi guvernează ordinea internaţională şi se subminează principiile convingătoare şi inviolabile formulate şi consolidate de Naţiunile Unite.”
Papa Benedict a spus că este o greşeală să se recurgă „la o abordare pragmatică, limitată la determinarea `temeliei comune`, minimală în conţinut şi slabă ca efecte”. Pontiful a invitat în schimb la întoarcerea la principiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, semnată acum 60 de ani. „Acest document a ieşit ca un punct de convergenţă între diferite religii şi tradiţii culturale, toate motivate de dorinţa comună de a pune persoana umană la inima instituţiilor, legilor şi lucrărilor societăţii, şi de a considera persoana umană ca esenţială pentru lumea culturii, religiei şi ştiinţei. Drepturile recunoscute şi clarificate în acea declaraţie se aplică tuturor prin virtutea originii comune a persoanei, care rămâne apogeul planului creator al lui Dumnezeu pentru lume şi pentru istorie. Ele sunt bazate pe legea naturală înscrisă în inima omului şi prezentă în diferite culturi şi civilizaţii.”
„Scoaterea drepturilor omului din acest context ar însemna restricţionarea aplicării lor şi producerea unei concepţii relativiste, conform căreia semnificaţia şi interpretarea drepturilor poate varia, iar universalitatea lor ar fi negată în numele diferenţelor de context cultural, politic, social sau chiar religios. Acestei mare varietăţi de puncte de vedere nu trebuie să i se permită să umbrească faptul că nu doar drepturile sunt universale, ci şi persoana umană, subiectul acestor drepturi.” Continuând în engleză, Papa a susţinut că „promovarea drepturilor omului rămâne cea mai eficientă strategie pentru eliminarea inegalităţilor dintre ţări şi grupuri sociale, dar şi pentru creşterea securităţii”. Fără să menţioneze situaţii particulare, Pontiful a spus că acele popoare a căror demnitate a fost violată „devin prăzi uşoare la chemarea la violenţă şi pot astfel deveni violatoare ale păcii”.
Sfântul Părinte a avertizat: „Binele comun la atingerea căruia contribuie drepturile omului nu poate fi atins însă doar aplicând procedurile corecte şi nici măcar tinzând spre o echilibrare a drepturilor concurente. Meritul Declaraţiei Universale este că a permis diferitelor culturi, expresii juridice şi modele instituţionale să conveargă în jurul unui nucleu fundamental de valori şi deci şi de drepturi.” Papa Benedict a făcut apel la opunerea de rezistenţă „presiunii de reinterpretare a temeliilor declaraţiei şi de compromitere a unităţii ei interne pentru a facilita îndepărtarea de la apărarea drepturilor omului la satisfacerea unor simple interese, adesea interese particulare”. A continuat apoi: „Experienţa ne arată că legalitatea prevalează adesea în faţa dreptăţii atunci când insistenţa pe drepturi le face să apară ca rezultat exclusiv al legiferărilor sau deciziilor normative luate de diferite agenţii ale celor la putere. Când sunt prezentate în termeni exclusiv de legalitate, drepturile riscă să devină afirmaţii slabe, divorţate de dimensiunea etică şi raţională care reprezintă temelia şi scopul lor.”
„Declaraţia Universală a întărit însă convingerea că respectul pentru drepturile omului îşi are în principal rădăcina în dreptatea neschimbătore, pe care se bazează de altfel şi forţa legislativă a proclamaţiilor internaţionale. Acest aspect este adesea scăpat din vedere când se fac încercări de lipsire a drepturilor de adevărata lor funcţiune în numele unei perspective utilitariste înguste. Drepturile omului trebuie respectate ca o expresie a dreptăţii şi nu doar ca ceva ce există pur şi simplu pentru că pot fi promulgate din voia legislatorilor.”
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
