Enzo Bianchi: Smerenia în tradiţia monastică
19.03.2008, Târgu Lăpuş (Catholica) - Enzo Bianchi este fondatorul Comunităţii monastice de la Bose şi autorul a numeroase cărţi de spiritualitate. Cititorii români au posibilitatea, mulţumită Editurii Galaxia Gutenberg, să citească o antologie de texte despre smerenie în tradiţia monastică, antologie realizată şi prefaţată de monahul italian. Cartea, tradusă de preotul greco-catolic Vasile Gorzo, are 90 de pagini, costă 8RON şi poate fi comandată prin internet de pe situl editurii, GalaxiaGutenberg.ro.
„Mi s-a cerut să scriu despre subiectul smereniei în viaţa monastică cu o atât de caldă şi prietenească insistenţă încât nu am reuşit să mă împotrivesc”, scrie Enzo Bianchi. „Însă numaidecât m-am găsit în încurcătură: cu ce drept aş putea vorbi eu despre smerenie? Puteam eu, oare, să mă consider un bun cunoscător sau un exemplu în această tematică? Dimpotrivă! Oricine ar pretinde că a atins un nivel înalt de smerenie, tocmai prin aceasta ar arăta că este cu totul lipsit de ea.” Descriind apoi şi alte piedici, autorul nu face decât să intre în profunzimea acestei teme, expunând diversele provocări filosofice şi teologice legate de smerenie. După care începe să trateze smerenia din perspectivă monastică, nu ca virtute „ci mai degrabă ca o stare interioară în sensul originar al cuvântului grec tapeinosis, adică o atitudine sufletească de înjosire sau în sensul cuvântului latin humilitas, humus, o stare în care ne găsim cu adevărat alungiţi pe pământ, la nivelul solului.”
După cele 40 de pagini semnate de el, Enzo Bianchi oferă fragmente despre smerenie semnate de: Părinţii din pustiul Egiptului; Afraat, înţeleptul persan; Vasile cel Mare, Episcop al Cezareii; Evagrie Ponticul; Pseudo-Macarie; Ioan Casian; Hyperechios; Avva Isaia; Varsanufie; Dorotei din Gaza; Benedict din Nursia; Ioan Scărarul; Ibn Kaldun; şi Bernard de Clairvaux. Iată un fragment din Evagrie: „Precum aurul în stare brută care se arde în creuzet şi devine din ce în ce mai curat, tot astfel şi călugărul străluceşte prin stăruinţă dacă faptele sale iradiază zi de zi în sânul comunităţii sale. Supunându-se poruncilor fraţilor săi, el deprinde temeinic ascultarea, iar atunci când i se aduc reproşuri, el se obişnuieşte să fie răbdător. De fiecare dată când acceptă ofensele cu bucurie şi primeşte smerenia cu simplitate, el biruieşte patimile care îl ispitesc; astfel, harul îi dă din ce în ce mai multă tărie şi el poate să continue lupta sa pentru dobândirea virtuţilor. După cum se coboară în adâncurile pământului cel care caută să scoată aurul, aidoma este şi acela care se coboară întru aurul smereniei şi extrage de acolo virtuţile.”
