Divorțații recăsătoriți: criterii pentru a discerne, nu soluții generale

23.10.2015, Roma (Catholica) - Ce anume „va naște” Sinodul Episcopilor despre familie, ce chestiuni deschise, ce întrebări și ce indicații va încredința în mâinile Papei Francisc se va ști sâmbătă seara, 24 octombrie 2015. Cu siguranță, știrea cea mai relevantă din ultimele zile este reprezentată de unanimitatea din cercul Germanicus, unicul dintre cele treisprezece „circuli minores” în care s-a vorbit germană. Mulți ar fi dorit să existe o cameră pentru a filma teologi precum Walter Kasper, Christoph Schönborn și Gerhard Ludwig Müller în timp ce discutau între ei citând un text sau altul din Sfântul Toma și interpretarea sa. În documentul din cercul german respectiv se citește: „Axioma ‘orice contract matrimonial dintre creștini este în sine un sacrament’ trebuie să fie revăzută. În societăți creștine care nu mai sunt omogene sau în țări cu amprente culturale și religioase diferite, nu se poate presupune o înțelegere creștină a căsătoriei nici măcar între catolici”.

În ceea ce privește posibilitatea de a-i readmite pe divorțații recăsătoriți la Împărtășanie, părinții sinodali de limbă germană au fost unanimi că nu există soluții generale și generalizate, ci trebuie aprofundată calea discernământului indicată de Papa Ioan Paul al II-lea, evaluând, pe baza unor criterii obiective, situația unirii sacramentale și a noii uniri, dar și dând spațiu „forului intern”, care privește viața mai intimă despre care se vorbește cu duhovnicul sau îndrumătorul spiritual. Vatican Insider l-a intervievat pe Cardinalul Schönborn, moderator ar cercului Germanicus, interviu apărut în traducere pe Ercis.ro.

– I-a surprins pe mulți această unitate a Cardinalilor, îndeosebi a Cardinalilor teologi germani, de la Kasper la Müller. Ce s-a întâmplat?

– Toate articolele și modificările la textul final pe care le-am propus au fost votate în unanimitate. Un element important este reprezentat de timpul pe care l-am avut la dispoziție pentru a discuta între noi. A fost vorba despre un mare câștig datorat noii metodologii a lucrărilor sinodale: 40 de ore de discuții în cele 13 cercuri mici permite cu adevărat să se aprofundeze. Am avut timpul de a merge în profunzime cu privire la anumite puncte.

De exemplu, textul despre credință și legământul matrimonial este, după părerea mea, o frumoasă sinteză teologică, ce a fost posibilă pentru că erau teologi buni printre Cardinali. Și textul despre însoțirea divorțaților recăsătoriți a fost cu adevărat rodul unei reflecții comune. Am luat ca punct de plecare textul Enciclicei Familiaris consortio, citat și în Catehismul Bisericii Catolice, care a fost baza tuturor discuțiilor despre temă în ultimii treizeci de ani. În acel text, Sfântul Ioan Paul al II-lea spune în mod explicit că păstorii au obligația, din iubire față de adevăr, de a discerne și de a distinge situațiile.

– Așadar, propunerea dumneavoastră se prezintă ca o aprofundare a Enciclicei Familiaris consortio?

– Este voită și în mod explicit propusă ca o aprofundare și o continuare a Enciclicei Familiaris consortio pentru că Papa Ioan Paul al II-lea a spus că există obligația de a discerne, de a distinge, dar nu a spus tot ceea ce rezultă din discernământ. Am încercat să indicăm câteva criterii pentru acest discernământ din partea păstorilor. Criterii foarte concrete. De exemplu, a evalua cum s-au comportat divorțații recăsătoriți cu copiii avuți în prima unire, cum au rămas cu soțul abandonat, care este efectul drumului lor asupra ansamblului familiilor și ce mărturie sau probabil ce scandal există pentru comunitatea creștină.

Apoi am vorbit despre criteriul probabil cel mai profund, cel al discernământului conștiinței fiecăruia. Toate acestea privind la situația obiectivă și cu atenție față de discernământul situației concrete. În acest mod se poate înainta pe un drum de convertire, de pocăință – pentru că este nevoie adesea de un aspect de pocăință – pentru a ajunge în sfârșit la acest cuvânt al Sfântului Paul adresat tuturor, nu numai divorțaților recăsătoriți: fiecare se examinează înainte de a merge la masa Domnului.

– În Familiaris consortio, singura cale indicată pentru accesul la Sacramente era aceea de a trăi ca „frate și soră”, adică a se abține de la raporturile sexuale în cazul unei a doua uniri. Acest aspect trebuie considerat depășit în propunerea dumneavoastră?

– În textul nostru nu s-a făcut aluzie la aceasta și nici nu s-a vorbit despre ea. Nu considerăm că este singura cale. Familiaris consortio vorbește despre exigența unui discernământ. Probabil aluzia nouă din documentul nostru este aceea la „forul intern”, care de altfel aparține tradiției clasice. În al doilea dintre cele trei documente pe care cercul de limbă germană l-a redactat, discutând cele trei părți ale Instrumentum laboris al Sinodului, am citat textele Sfântului Toma, care sunt nucleul trecerii de la ratio speculativă doctrinală la ratio practică prin exercitarea virtuții prudenței: cu cât se coboară mai mult în particular, cu atât este mai necesar discernământul prudențial.

– Aceasta înseamnă că, deși fiind în fața unei situații „dezordonate” a unei a doua uniri care nu poate să fie sacramentală, aceasta nu este în sine o condiție de păcat?

– Este interesant de notat că învățătura Bisericii a renunțat deja să vorbească generic despre păcat grav în aceste cazuri. La început este păcatul grav de adulter și adesea acesta este cazul, dacă există o legătură matrimonială validă sacramental. Dar dacă, odată cu trecerea timpului, se creează o situație care comportă și exigențe obiective, de exemplu față de copiii născuți în noua unire? Sunt pur și simplu copii ilegitimi deși au tată și mamă? Desigur, rămâne conflictul dintre obligația sacramentală – dacă era validă căsătoria – și noua unire. Dar nu se poate afirma pur și simplu că toată situația este de păcat grav, pentru că a onora noua realitate și noile situații obiective este și o exigență de dreptate. Pentru aceasta este nevoie de acest discernământ care să știe să privească la diferitele realități ale persoanelor.

– Deja Familiaris consortio cita cazul soțului abandonat…

– Cazul clasic al femeii cu copii mici abandonată de soț. Ea trebuie să supraviețuiască dacă găsește un bărbat dispus să o primească pe ea și pe acești copii: nu se poate vorbi pur și simplu de adulter din cauza celei de-a doua uniri. Există și o altă realitate de generozitate și de virtute în această nouă realitate, chiar dacă nu este sacramentală. Și aici este important să ne încredem în cuvintele Sfântului Toma, pentru că am trăit în Sinod un mic conflict între un augustinism radical și tomismul clasic.

Augustin în De civitate Dei prezintă ideea că orice act al păgânilor este vicios, că nu există virtute în ei. Însă Sfântul Toma a refuzat cu putere această poziție și Părinții Bisericii precum Clement din Alexandria și Sfântul Maxim Mărturisitorul au vorbit despre virtuțile păgânilor. Biblia însăși face asta cu Iob, un păgân… Sfântul Toma explică: deși păgânismul este idolatrie, cu toate acestea, păgânii pot săvârși acte cu adevărat virtuoase.

– Așadar, calea discernământului din partea duhovnicului și a Episcopilor ține cont de diferențele istoriilor personale. Așa este?

– Isus se înduioșa în fața suferințelor umane, citim aceasta în Evanghelii. Și astăzi Isus îmbrățișează și în această îmbrățișare de milostivire persoana se simte iubită și recunoaște păcatul său. Cu catehezele sale de anul trecut, Papa Francisc ne-a dat o mare lecție, sunt așa de frumoase încât îți vin lacrimile, pentru că se învață toată apropierea cu viața, dar cu privirea păstorului care nu observă rece realitatea, ca un om de știință sau un ideolog: este cu adevărat școala păstorului.

– Această abordare, după părerea dumneavoastră, este majoritară în Sinod?

– Vom vedea documentul final și cum va fi receptat de adunare. Dar m-a impresionat ceea ce a spus Cardinalul Fox Napier, care într-un interviu a relatat că el observă în acest Sinod un adevărat drum împreună. Am avut timpul de a reflecta, de a ne cunoaște, de a schimba punctele noastre de vedere. Sinodul a devenit o experiență mult mai mult de viață, mai atentă unii față de alții. Confruntările au fost mai puțin aprinse, a reieșit mai degrabă ascultarea, efortul de a simți și inima celuilalt.

Sursa: Ercis.ro