Papa Francisc: Fericirile reprezintă navigatorul vieții creștine
06.06.2016, Vatican (Catholica) - Urmarea și trăirea Fericirilor le indică creștinilor, asemenea unui „navigator”, itinerariul corect ce trebuie urmat în viață, a spus Papa Francisc îndemnându-ne, în predica la Sfânta Liturghie celebrată luni, 6 iunie 2016, în capela Casei Santa Marta – să ne raportăm la Fericiri. Totodată, a atras atenția asupra pericolului de a aluneca pe cele trei trepte ale „anti-legii” creștine: idolatrizarea bogățiilor, trufia și egoismul, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. Pentru a nu rătăci de-a lungul căii credinței, creștinii posedă un indicator de direcție foarte precis, și anume Fericirile. Ignorarea traseelor propuse de acest indicator poate cauza o alunecare de-a lungul pericolului reprezentat de goana după obținerea satisfacției personale, ignorând nevoile celor din jur.
Inspirându-se din fragmentul biblic ce conține Predica de pa Munte, din Evanghelia după Sfântul Matei, Pontiful a explicat că, prin intermediul acelui discurs, Isus învăța mulțimea despre legea cea nouă care nu o șterge pe cea veche ci o perfecționează, ducând-o la plinătate. „Legea cea nouă este ceea ce noi numim ‘Fericirile’. Aceasta este noua lege a Domnului pentru noi, Fericirile reprezentând ghidul traseului, al itinerariului, navigatorul vieții creștine. În funcție de indicațiile oferite de acest navigator, putem merge mai departe de-a lungul vieții noastre creștine.”
Totodată, Papa Francisc a indicat treptele pierzaniei, ale rătăcirii, enumerând patru situații în care există acest risc: cei bogați, cei îndestulați de bunuri pământești, cei care iau în râs învățăturile Domnului și cei despre care toată lumea vorbește de bine: „Aceasta este anti-legea, este navigatorul greșit. Acestea reprezintă cele trei trepte care duc la pierzanie, la fel cum Fericirile conduc la continuarea vieții creștine. Treptele care duc la rătăcire sunt: atașamentul față de avere, pentru a nu duce lipsă de nimic; vanitatea, nevoia de a fi vorbiți de bine, de a ne simți importanți, de a fi tămâiați prin laude pentru a avea impresia că suntem drepți, nu ca alții… și trufia, acea îndestulare de sine care conduce la râsul batjocoritor, la închiderea inimii.”
Revenind la Fericiri, Papa Francisc a pus în lumină valoarea blândeții și a smereniei inimii, care conduce la descoperirea și trăirea Fericirilor: „Isus spune despre El însuși: ‘Învățați de la Mine căci sunt blând și smerit cu inima’. Blândețea este acel mod de a fi care ne apropie mult de Isus. În schimb, comportamentul opus generează întotdeauna dușmănie, războaie și multe, multe întâmplări urâte care se petrec. Însă blândețea, blândețea – care nu este o absurditate – reprezintă profunzimea în înțelegerea măreției lui Dumnezeu, este adorarea lui Dumnezeu.”

