Centenarul hirotonirii sacerdotale a Fericitului Vladimir Ghika

10.10.2023, București (Catholica) - Fericitul Ghika, în timpul vieții sale, se ruga mult și recita în fiecare zi rugăciunea Rozariului, despre care spunea grupului de deținuți cu care a fost închis: „Îi repetăm fără încetare Mariei, din toată inima acest Rozariu în care se desfășoară întreaga istorie a mântuirii lumii, în misterul Răscumpărării până la viața veșnică. Cred că și ea are pentru noi ceva asemănător.”
Sâmbătă, 7 octombrie 2023, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, s-a aniversat centenarul hirotonirii sacerdotale Fericitului Vladimir, printr-o Sfântă Liturghie solemnă la Catedrala Sfântul Iosif, prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. Anul jubiliar Ghika, sărbătorit în Arhidieceza de București, marchează trei date semnificative (10 ani de la beatificare, 100 de ani de la hirotonire și 150 de ani de la naștere pe 25 decembrie). La altar au concelebrat, alături de Arhiepiscopul de București, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, preoții Catedralei și numeroși preoți din Arhidieceză. Alături de numeroșii credincioși și persoane consacrate, la Sfânta Liturghie a asistat Ciprian Olinici, noul Secretar de Stat pentru Culte.
La începutul Sfintei Liturghii, ÎPS Aurel Percă le-a amintit celor prezenți și ascultătorilor Angelus TV că în ziua comemorării Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, Arhidieceza de București celebrează 100 de ani, de când, la 7 octombrie 1923, Fer. Vladimir Ghika a primit darul preoției, dar pe care l-a exercitat atât în Franța, cât și în România, încununat, mai apoi, cu martiriul, dăruirea vieții ca fidelitate față de Cristos. Totodată, ÎPS Aurel i-a invitat pe credincioși la rugăciune cu speranța ca, în curând, „să putem avea bucuria de a participa la ridicarea în rândul sfinților a Fer. Vladimir”. La începutul predicii, ÎPS Aurel Percă a prezentat potirul pe care Fericitul Vladimir Ghika l-a primit în dar și cu care a celebrat prima Sfântă Liturghie după hirotonire, păstrat în mod providențial – un simbol foarte inspirat pentru vocația sacerdotală a Monseniorului, care, pe lângă o spiritualitate euharistică profundă, a insistat pe slujire ca „Liturghie a aproapelui”.
Arhiepiscopul de București a trasat principalele momente din slujirea preoțească a Fer. Vladimir Ghika, arătând cum vocația sa s-a maturizat încă de pe când era laic angajat în slujirea celor mai săraci, a celor de la periferia societății, dar mai ales, realizând, la maturitate, că toate misiunile diplomatice, de caritate și educative nu pot fi comparate, la un loc, chiar și cu o singură Liturghie celebrată. Un rol în acest discernământ l-a avut Violette Sussmann, „Miss V.”, devenită ulterior sr. Maria-Agnes. „Este un Fericit cunoscut în mediile intelectualității franceze, pe meleagurile sale, în România, în perioada activității misionare la București, dar și azi se primesc scrisori din toată lumea, semn al recunoașterii sfințeniei pe toate meridianele pământului”, a afirmat Păstorul Arhidiecezei.
Arhiepiscopul de București a citat din mărturia Fer. Ghika, datată pe 21 mai 1902, zi a convertirii sale în Biserica Catolică: „Nu știu ce îmi rezervă viitorul, dar dacă Dumnezeu îmi acordă o viață de om, fie că voi deveni preot sau călugăr, ceea ce îmi doresc atât de mult, fie rămânând și numai un simplu laic, ceea ce știu și pot spune de pe acum, este sigur că orice aș deveni voi fi un apostol, adică un om al lui Dumnezeu”. Fericitul Vladimir a rămas de atunci un laic consacrat, purtând amprenta misionară a carității față de aproapele, dar inima a nutrit acest dor de a fi „un alt Isus”, ca în 1923, la data de 7 octombrie 1923 să primească Sacramentul Preoției. Vizionar și premergător al ecumenismului, slujitor al altarului în rit latin și rit bizantin, slujitor al bolnavilor și celor din periferie, învățător și duhovnic al sufletelor, Vladimir Ghika înființează grupuri de rugăciune, întemeiază spitale, pune umărul la strângerea comunităților catolice, de ambele rituri, fondează publicații creștine, este misionar și promotor al credinței pe meridianele pământului.
La finalul Sfintei Liturghii și la invitația ÎPS Aurel Percă, PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, după introducerea cordială, i-a mulțumit lui Dumnezeu că de fiecare dată aceste celebrări împreună, aniversări, legături cu sărbătorile de peste an, fac parte și din viața sfinților. „În faptul că Monseniorul Ghika a fost sfințit preot într-o zi dedicată Maicii Domnului, amintind victoria de la Lepanto, regăsim acest spirit creștin, nu numai pe cel european, dar, semnificativ, mai ales pentru originile albaneze ale numelui lui Ghika, și care s-a făcut român, mai mult decât aceia care declamă la toate colțurile un anumit patriotism fals și care nu are nimic de a face cu omenia creștină. Moștenirea pe care Fer. Vladimir ne-o lasă este de a cere de la Dumnezeu bucuria de a fi împreună o Biserică de margine, o Biserică de periferie; care nu este un slogan pe care să îl folosim după plăcerea noastră, ci este bucuria de a fi martori ai lui Cristos în acele zone care, ușor, se decolorează în gri, dar cu această bucurie rămânem uniți în turma cea mică pe care Dumnezeu o asigură de posesiunea Împărăției Sale.”
ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop de București, le-a mulțumit tuturor pentru participare, invitându-i la simpozionul și expoziția: „Fericitul Vladimir Ghika – desenator, constructor de carte”, pe 10 octombrie, în Sala Theodor Pallady, din cadrul Bibliotecii Academiei Române. Sfânta Liturghie a fost transmisă în direct de Angelus TV și poate fi urmărită aici. (Alexis Dimcev pentru ARCB.ro)
