Mărturia unui monah trapist ucis de extremişti islamici
28.03.2006, Vatican (Catholica) - În urmă cu 10 ani la abaţia din Tibhirine, în Algeria, erau răpiţi şapte monahi trapişti: Paul, Michel, Luc, Christophe, Bruno, Christian, Célestin. Au fost decapitaţi în mod barbar, iar trupurile lor au fost descoperite pe un drum de câmp în apropiere de Médéa. Astăzi, informează Radio Vatican, ei fac parte din grupul de 19 călugări şi laici, victime ale fundamentalismului islamic, pentru care procesul de beatificare se află în etapa diecezană. Călugării trapişti aleseseră să rămână în Algeria în ciuda anilor dificili ai terorismului. Într-un testament spiritual, fratele Christian îşi ierta anticipat asasinii:
„Dacă mi s-ar întâmpla într-o zi (şi ar putea fi chiar astăzi) să fiu victimă a terorismului care pare acum să implice toţi străinii care trăiesc în Algeria, mi-ar plăcea ca Biserica mea, comunitatea mea, familia mea să-şi amintească doar că viaţa mea era dăruită lui Dumnezeu şi acelei ţări. Să accepte că Stăpânul unic al fiecărei vieţi nu poate fi înstrăinat de această plecare brutală. Ca să se roage pentru mine: cum aş putea fi găsit vrednic de această ofrandă? Ca să ştie să asocieze această moarte atâtor alte morţi la fel de violente, lăsate în indiferenţa anonimatului. Viaţa mea nu are un preţ mai mare decât cea a altuia. Nu valorează nici mai puţin şi nici mai mult. În orice caz, nu are inocenţa copilăriei. Am trăit destul pentru a mă considera complice al răului care pare, din păcate, să predomine în lume, şi a celui care mă poate lovi orbeşte. Mi-ar place, în eventualitatea venirii acelui moment, să am acea licărire de luciditate care să-mi permită să cer iertarea lui Dumnezeu şi celorlalţi fraţi ai mei, şi în acelaşi timp să iert din toată inima pe cine m-a rănit.”
„Nu pot dori o astfel de moarte. Îmi pare important să o spun. În fapt nu văd cum aş putea să mă bucur de faptul că un popor pe care îl iubesc să fie acuzat, fără nici o deosebire, de asasinarea mea. Ar fi un preţ prea scump, pentru ceea ce vor numi poate `harul martirajului`, să-l atribuie unui algerian, oricare ar fi el, mai ales dacă acesta spune că acţionează în fidelitate faţă de ceea ce crede că este islamul. Cunosc bine dispreţul cu care s-a ajuns să fie etichetaţi algerienii în mod generalizat. Cunosc bine şi caricaturile islamului încurajate de un anumit islamism. Este prea uşor a-ţi pune conştiinţa în pace identificând această religie cu formulele extremiştilor ei. Algeria şi islamul, pentru mine, sunt altceva, sunt un trup şi un suflet. Am proclamat destul, cred, în faţa tuturor, ceea ce am primit de la ei, găsind aici atât de des firul călăuzitor al Evangheliei învăţate pe genunchii mamei mele, tocmai în Algeria şi, deja atunci, cu tot respectul pentru credincioşii musulmani.”
„Evident, moartea mea va părea să dea dreptate celor care m-au considerat în mod precipitat un naiv sau un idealist: `Să spună acum ceea ce gândeşte!` Dar aceste persoane trebuie să ştie că cea mai sfâşietoare curiozitate a mea va fi în sfârşit satisfăcută. Iată că voi putea, cu voia lui Dumnezeu, să-mi scufund privirea în cea a Tatălui, pentru a contempla cu el fiii săi din islam aşa cum el îi vede, iluminaţi total de slava lui Cristos, roade ale pătimirii, înzestrate de darul Duhului, a cărui bucurie tainică va fi mereu aceea de a stabili comuniunea, restabili asemănarea, jucându-se cu diferenţele. Pentru această viaţă pierdută, total a mea, total a lor, mulţumesc lui Dumnezeu care pare să o fi voit în întregime pentru acea bucurie, în pofida a toate, de acum, a vieţii mele. În mulţumirea mea vă cuprind desigur pe voi, prieteni de ieri şi de azi, şi pe voi, prieteni ai acestui pământ, alături de mama mea şi de tatăl meu, de surorile mele şi de fraţii mei, însutit acordat după făgăduinţă! Şi pe tine, prieten al clipei din urmă, care nu vei fi ştiut ceea ce făceai. Da, şi pentru tine vreau să spun acest mulţumesc şi acest adio, decis de tine. Şi să ne fie dat să ne regăsim, tâlhari fericiţi, în paradis, dacă va voi Dumnezeu, Tatăl nostru comun. Amin! Insch`Allah.” (Traducere a Radio Vatican ediţia românească, după Frère Christian de Chergé , Alger 1 dec. 1993, Tibhirine, 1 ianuarie 1994, apărut în L`Osservatore Romano, supliment OR Domenica, 26 martie 2006)
