A trăi postul ca unii care au găsit în Isus semnificaţia vieţii
26.02.2006, Vatican (Catholica) - Vă oferim în continuare discursul Papei Benedict al XII-lea din această duminică, 26 februarie 2006, la câteva zile înainte de începerea Postului Mare, rostit în faţa credincioşilor adunaţi în Piaţa San Pietro pentru rugăciunea Angelus.
Preaiubiţi fraţi şi surori,
Evanghelia lui Marcu, tema celebrărilor duminicale din acest an liturgic, prezintă un itinerar catecumenal, care îl conduce pe discipol să îl recunoască pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. Printr-o fericită coincidenţă, pasajul de astăzi atinge tema postului: după cum ştiţi, miercurea viitoare va începe perioada Postului Mare, cu ritul cenuşii şi cu postul penitenţial. De aceea, Evanghelia este deosebit de potrivită. Ea relatează cum în timp ce Isus era aşezat la masă în casa vameşului Levi, fariseii şi discipolii lui Ioan Botezătorul l-au întrebat de ce discipolii săi nu postesc aşa cum făceau ei. Isus le-a răspuns că nuntaşii nu pot posti cât timp mirele este cu ei; vor posti atunci când mirele va fi luat de la ei (cf. Marcu 2,18-20).
Cu aceste cuvinte, Cristos îşi dezvăluie identitatea de Mesia, mirele Israelului, care a venit pentru logodna cu poporul său. Aceia care îl recunosc şi îl primesc sărbătoresc. Totuşi, el va fi respins şi ucis tocmai de către ai săi: în acel moment, în timpul pătimirii şi morţii sale, va veni ceasul tristeţii şi al postului. Aşa cum am menţionat, episodul evanghelic anticipă semnificaţia Postului Mare. Ca întreg, acesta constituie un mare memorial al pătimirii Domnului, în pregătire pentru învierea de la Paşti. În timpul acestei perioade nu se cântă `Aleluia` şi suntem invitaţi să practicăm forme potrivite de renunţări penitenţiale.
Perioada Postului Mare nu trebuie să fie trăită cu un spirit „vechi”, ca şi când ar fi o obligaţie grea şi neplăcută, ci cu spiritul nou al aceluia care a găsit în Isus şi în misterul său pascal semnificaţia vieţii, şi acum simte că totul trebuie să se raporteze la El. Aceasta a fost atitudinea Apostolului Paul, care a afirmat că a lăsat totul înapoi pentru a putea să-l cunoască pe Cristos „şi puterea învierii lui, şi să fiu cu el în moarte, doar voi ajunge cumva la învierea din morţi” (Filipeni 3,10-11).
Fie ca învăţătoarea şi călăuza noastră în drumul nostru din Postul Mare să fie Preasfânta Fecioară Maria care, atunci când Isus a mers cu hotărâre la Ierusalim pentru a îndura patimile, l-a urmat cu totală credinţă. Ca un vas nou, ea a primit „vinul nou” pregătit de Fiul pentru nunta mesianică (cf. Marcu 2,22). Şi, în acest fel, a fost prima care a primit sub cruce acel har, revărsat de inima străpunsă a Fiului, întrupare a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire, pe care ea însăşi l-a cerut cu un instinct de mamă pentru mirele şi mireasa din Cana (cf. „Deus Caritas Est,” nn. 13-15).
* * *
În Miercurea Cenuşii, Sfântul Părinte va participa la o întâlnire de rugăciune în biserica Sf. Anselm, Roma. Întâlnirea de după-amiază va fi urmată de o procesiune penitenţială la Bazilica Sf. Sabina, la care vor lua parte Cardinali, Arhiepiscopi, călugări benedictini de la Sf. Anselm şi preoţi dominicani de la Sf. Sabina. La sfârşitul procesiunii, va fi celebrată Sfânta Liturghie în Bazilica Sf. Sabina, cu ritul binecuvântării şi impunerii cenuşii.
Ca fii ai Bisericii, ascultând discursul Sfântului Părinte, urmaş al Sfântului Apostol Petru, instinctiv suntem înclinaţi a spune: prin glasul papei, ne vorbeşte Isus insuşi: „Convertiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie!„ Il vom asculta cu dragă inimă, pentru că este cel mai preţios marţişor pe care îl putem primi şi oferi la rândul nostru, acela al trăirii creştine primăvăratice, de o reală primenire sufletească, încununată de aleasa bucurie a INVIERII.
Postul de patruzeci de zile, semnifica trecerea evreilor condusi de Moise prin pustiu, timp in care Dumnezeu le-a trimis mana din ceruri. Mantuitorul Hristos, acorda o importanta esentiala postului in apropierea omului de Dumnezeu:smerirea trupului pentru ca sufletul sa fie liber in duh de rugaciune.
Cand omul se roaga Domnului, chiar daca mintea zboara la altceva(si sa nu se intample), sufletul se roaga si el, se stabileste o legatura in duh, cum spune Sfanta Biserica, cu Dumnezeu.
„Acest soi de demoni, nu ies, decat numai prin rugaciune si post„, spune Mantuitorul in Evanghelii.
Postul arde demonul incuibarit in om, dar nu numai demonul ci si viciile si pacatele, potoleste poftele trupesti, pentru ca sa aprinda poftele sufletesti:dorinta de comuniune cu Dumnezeu.
In parabola servitorului priceput, este vrednic acela care isi stapaneste poftele trupesti, nu le asupreste, nici nu le desfata: „Care este oare servitorul credincios si priceput, pe care stapanul l-a pus peste casnicii sai, ca sa le dea masa la timpul cuvenit? Ferice de acel servitor pe care stapanul il va gasi [lucrand] la aceasta treaba la venirea sa. Adevarat va spun, il va pune peste toate bunurile sale. Dar daca acel servitor este un rau si isi va zice in inima lui: „Stapanul meu intarzie„ si se va pune cu bataia pe semenii sai, [ori se va apuca de] va manca si va bea [in rand] cu betivii, stapanul acelui servitor va veni in ziua in care nu se asteapta si la ceasul pe care nu-l stie; il va inlatura si-i va face parte cu fatarnicii. Acolo [il va aseza, unde] va fi plansetul si scrasnetul dintilor„. (Matei 24. 45-51)
Stanislau George
teolog ortodox