IPS Ioan Robu – două decenii de episcopat

08.12.2004, Bucureşti (Catholica) - Ziua de 8 decembrie a acestui an a adus mai multe aniversări pentru Biserica catolică din România. Pe lângă cei 150 de ani care se împlinesc de la definirea dogmei Neprihanitei Zamisliri, prin bula „Ineffabilis Deus” de către Papa Pius al IX-lea, celebraţi de întreaga lume catolică, trei Episcopi catolici români îşi aniversează consacrarea episcopală. Este vorba despre IPS Ioan Robu, PS Aurel Perca si PS Cornel Damian.

Cu această ocazie, revista „Actualitatea creştină” a Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti i-a luat un interviu Arhiepiscopului său, IPS Ioan Robu, care este publicat şi pe situl www.arcb.ro, în versiunea on line a revistei. În interviu, IPS Ioan rememorează momentul în care era aşezat în calitate de episcop pe tronul Catedralei, în urmă cu 20 de ani. „În afară de noutatea pe care o trăiam, ştiam realitatea din ţară şi poziţia Bisericii Catolice faţă de Stat. Ştiam foarte bine că era vorba de o Biserică tolerată. Faptul că am fost consacrat episcop la Roma dovedea că s-a încercat o izolare a evenimentului, pentru a se face minimum de publicitate, şi presimţeam că acelaşi stil de relaţii va continua, adică Biserica Catolică era pusă în umbră, supravegheată.”

În acele condiţii, vizitele pastorale „se legau de obicei de zilele în care dădeam Sfântul Mir în parohiile respective şi de alte ocazii, cum erau hramul sau o sărbătoare locală. Nu erau organizate întâlniri pe grupuri. Mai degrabă m-am conformat posibilităţilor care erau, de a trece prin parohii fără a se face vâlvă şi fără a atrage atenţia autorităţilor asupra unui fenomen care ar fi fost aparte.” Acum, când Arhiepiscopia are şi Episcop auxiliar, în persoana PS Cornel Damian, „Cred că împreună cu Episcopul auxiliar vom aborda un alt model de vizită pastorală, pregătită cu credincioşii, foarte disponibili, dar cărora le lipseşte timpul pentru a se implica în viaţa parohiei.”

În legătură cu pastoraţia tineretului IPS Ioan a arătat: „Am spus că tinerii sunt viitorul Bisericii, dar înainte de toate sunt şi un prezent al Bisericii; … privesc în anii lor şi din perspectiva lor viitorul Bisericii, căci dacă ei vor rămâne ataşaţi şi preocupaţi de problemele Bisericii şi ale credinţei, ca astăzi, cu siguranţă că şi viitorul comunităţilor noastre parohiale va fi asigurat prin angajarea lor”. Referitor la colaborarea cu preoţii, Arhiepiscopul consideră că, „am avut şansa de a fi apropiat cu preoţii în tot ce s-ar putea înţelege prin prietenie şi bună colaborare”; de asemenea, „astăzi nu-mi mai pot imagina viaţa Arhiepiscopiei” fără persoanele consacrate, „care lucrează foarte discret, dar eficient, acoperind sectoare pe care noi ca preoţi nu le putem acoperi”.

Cel mai important moment din toţi aceşti ani de episcopat este pentru IPS Robu vizita Papei în România, în luna mai a anului 1999: „S-a făcut istorie cu vizita Sfântului Părinte şi efectele ei le vom vedea în timp. Nu putem avea acum pretenţia să facem o sumă a efectelor vizitei Papei, trebuie să mai lăsăm timp ca să ne dăm seama de importanţa acestui moment istoric”. Pentru viitor, Arhiepiscopul vede de maximă importanţă „stabilitatea comunităţilor şi creşterea curajului preoţilor. Eu îi susţin. Ei sunt în linia întâi, sesizând şi răspunzând necesităţilor imediate ale persoanelor şi comunităţilor. Am încredere în imaginaţia şi responsabilitatea preoţilor, a parohilor şi vicarilor.”