Categorie: Lumea catolică
„Unii au înţeles greşit cuvintele Papei, alţii au dorit să le înţeleagă greşit”, susţin Episcopii germani într-o declaraţie comună, dată pe 29 septembrie 2006 la Fulda, comentând reacţiile la discursul Papei Benedict al XVI-lea...
„Comunicarea pentru Biserică este esenţială, Evanghelia însăşi este comunicare, iar voi, la Radio Vatican, sunteţi amplificatorii moderni ai cuvintelor Papei”, sunt ideile principale din predica susţinută de Cardinalul Sergio Sebastiani, preşedintele Prefecturii pentru Afaceri...
Biserica a primit cu adâncă durere decizia Arhiepiscopului Emmanuel Milingo de a se pune în afara comuniunii ecleziale prin consacrarea întru episcopat a patru preoţi, fără necesarul mandat pontifical, aflăm din pagina în limba...
Arhiepiscopul Emmanuel Milingo a spus că excomunicarea anunţată de Vatican la 26 septembrie nu îl afectează. „Nu acceptăm această excomunicare”, a declarat el la o conferinţă de presă de ieri, deşi conform dreptului canonic...
La aproape două luni după o serie de importante operaţii pe organe afectate de cancer, Cardinalul Francis George spune că este în proces de recuperare, mulţumită puterii rugăciunii. Arhiepiscopul de Chicago a stat de...
Pr. Ricardo Antonio Romero, de 39 de ani, a fost în mod brutal asasinat luni, în regiunea Sonsonate, în vestul Salvadorului. Conform poliţiei locale, pr. Romero, fost paroh la Catedrala din Sonsonate, mergea pe...
La mai bine de un deceniu de la sfârşitul războiului din fosta Iugoslavie, nu există încă „dorinţa politică de a se face dreptate”, avertizează Episcopul Franjo Komarica de Banja Luka. Episcopul din Bosnia-Herţegovina a...
Cei trei catolici executaţi vinerea trecută în Palu, pentru implicarea lor în luptele religioase din 2000, sunt încă subiect de presă. Rudele celor trei şi avocaţii lor au cerut o a doua autopsie pentru...
Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale i-a sfătuit pe Episcopii nou numiţi să se preocupe de dezvoltarea de bune relaţii cu mass-media. Arhiepiscopul John Foley a vorbit în ziua de 23 septembrie 2006 la...
Agenţia AsiaNews a anunţat că cei trei catolici indonezieni au fost executaţi. Ştirea a fost primită cu durere de familiile lor şi de toţi cei care au participat la veghea de rugăciune. Fabianus Tibo,...