Categorie: Vatican

Papa îi mulţumeşte Cardinalului Cordes

Papa îi mulţumeşte Cardinalului Cordes

Papa Benedict al XVI-lea l-a felicitat pe Cardinalul Josef Cordes cu ocazia împlinirii a 75 de ani. Preşedintele Consiliului Pontifical Cor Unum este apreciat în mesaj pentru sprijinul dat noilor mişcări din Biserică şi...

O sarcină urgentă: fiţi fericiţi

O sarcină urgentă: fiţi fericiţi

Papa Benedict al XVI-lea consideră că există o nevoie urgentă să se ofere oamenilor bucuria de a trăi ca şi copii ai lui Dumnezeu – un dar oferit gratuit de Cristos. Afirmaţia a fost...

Anul 2009 a fost un an sub semnul Africii

Anul 2009 a fost un an sub semnul Africii

Papa Benedict al XVI-lea, trecând în revistă evenimentele cheie ale acestui an, a spus că anul 2009 „s-a desfăşurat în mare parte sub semnul Africii”. Afirmaţia a fost făcută ieri, la tradiţionalul schimb de...

Papa despre procesele de canonizare

Papa despre procesele de canonizare

În audienţa acordată sâmbătă Arhiepiscopului Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, şi membrilor şi colaboratorilor acestui dicaster, cu ocazia aniversării a 40 de ani de existenţă, Papa Benedict al XVI-lea a reflectat pe...

Papa salută publicaţia L`Osservatore Romano

Papa salută publicaţia L`Osservatore Romano

După rugăciunea Angelus de ieri, Papa Benedict al XVI-lea a transmis „saluturi cordiale” echipei cotidianului Vaticanului, L`Osservatore Romano. În duminicile şi miercurile din perioada Crăciunului, publicaţia are un stand în Piaţa San Pietro, de...

Papa Ioan Paul al II-lea mai aproape de canonizare

Papa Ioan Paul al II-lea mai aproape de canonizare

Papa Benedict al XVI-lea a semnat decretele ce recunosc virtuţile eroice ale Papilor Ioan Paul al II-lea şi Pius al XII-lea, ceea ce îi apropie pe aceştia de momentul beatificării. Suveranul Pontif a aprobat...

Milingo a fost redus la statutul laical

Milingo a fost redus la statutul laical

Arhiepiscopul emerit Emmanuel Milingo de Lusaka, Zambia, cel care a provocat un mare scandal în 2001 când s-a căsătorit cu o acupuncturistă coreeancă într-o ceremonie a Bisericii Unificatoare a lui Sun Myung, a fost...

Modificări în dreptul canonic aduse de Papa

Modificări în dreptul canonic aduse de Papa

Papa Benedict al XVI-lea a făcut două schimbări în dreptul canonic, una privind căsătoria celor care au părăsit în mod oficial Biserica, şi alta clarificând slujirea diaconilor. Schimbările au fost specificate în documentul motu...

Trimiteţi Papei o felicitare virtuală de Crăciun

Trimiteţi Papei o felicitare virtuală de Crăciun

Pagina Vaticanului Pope2You.net face posibilă trimiterea unei felicitări electronice de Crăciun Papei Benedict, prin email sau printr-o aplicaţie Facebook. Pr. Paolo Padrini, coordonatorul proiectului, a vorbit pentru agenţia Zenit despre noile facilităţi lansate de...