Papa Benedict vrea să vadă Giulgiul
Papa Benedict al XVI-lea plănuieşte să meargă la Torino să vadă Sfântul Giulgiu care l-a acoperit pe Cristos în mormânt, şi care va fi expus publicului în primăvara anului viitor. Sfântul Părinte a vorbit...
Papa Benedict al XVI-lea plănuieşte să meargă la Torino să vadă Sfântul Giulgiu care l-a acoperit pe Cristos în mormânt, şi care va fi expus publicului în primăvara anului viitor. Sfântul Părinte a vorbit...
Omniprezenţa lui Dumnezeu – exprimată în particular prin milostivirea şi bunătatea Sa – nu trebuie să ne provoace teamă, din moment ce El este păzitorul libertăţii noastre, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în...
Conform purtătorului de cuvânt al Vaticanului, media continuă să vorbească cu interes despre noua enciclică a Papei Benedict al XVI-lea, apreciind-o ca „un mesaj de speranţă”. Pr. Federico Lombardi a vorbit despre modul în...
Papa Benedict al XVI-lea l-a numit miercuri, 23 iulie, pe Arhiepiscopul Giovanni Angelo Becciu ca Nunţiu Apostolic în Cuba. Un comunicat al Vaticanului anunţă numirea prelatului de 61 de ani, până acum Nunţiu Apostolic...
Într-una dintre plimbările sale, Papa Benedict, aflat în vacanţă, s-a întâlnit cu cinci copii, oprindu-se şi povestind cu ei despre rana de la mână. Copiii erau însoţiţi de două femei, iar întâlnirea întâmplătoare a...
La Aosta, domneşte o atmosferă de aşteptare pentru vizita pe care Papa Benedict al XVI-lea o face vineri, 24 iulie 2009, la ora 17.30, pentru recitarea Orei Vesperelor în catedrala oraşului. Între timp, la...
Papa Benedict al XVI-lea a transmis salutul său participanţilor la competiţia ciclistă Turului Franţei, care astăzi trece prin apropierea oraşului montan din nordul Italiei unde el îşi petrece actualmente vacanţa. Într-un comunicat de presă,...
Papa Benedict al XVI-lea, în pofida intervenţiei la încheietura mâinii drepte blocată în bandaj de ghips, s-a deplasat duminică cu elicopterul de la Les Combes la Romano Canavese, oraşul natal al Cardinalului secretar de...
La a 40-a aniversare a momentului primei aselenizări a unui echipaj uman, purtătorul de cuvânt al Vaticanului a spus că evenimentul cu pricina demonstrează geniul omului, care trebuie însă mereu corelat cu un scop...
În 6 septembrie, Papa Benedict al XVI-lea va face o călătorie în oraşele italiene Viterbo şi Bagnoreggio. Viterbo, aflat la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Roma, este cunoscut ca „oraşul Papilor”, dat fiind...