Etichetat: Dieceza de Iași
În perioada 18-25 octombrie 2023 s-a desfășurat pelerinajul marian în Spania și Franța al unui grup de credincioși din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, însoțiți de părintele paroh Daniel Iacobuț și de părintele...
Anul acesta, la 30 octombrie, s-au împlinit 40 de ani de la declararea ca fericit a fratelui Ieremia Valahul. În ziua beatificării, Papa Ioan Paul al II-lea, indicând în noul fericit un exemplu de...
Exortația apostolică Laudate Deum (Lăudați-l pe Dumnezeu pentru toate creaturile Sale) semnată la 4 octombrie 2023, a văzut lumina tiparului la Editura „Presa Bună” în traducerea pr. Mihai Pătrașcu. Titlul, după cum o spune...
Sâmbătă, 28 octombrie 2023, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian-Roman a avut loc întâlnirea de toamnă a familiilor. Au fost prezente familii din mai multe parohii ale Diecezei de Iași. Întâlnirea s-a deschis...
Între 25 și 27 octombrie 2023, la Iași, Roman și Bacău au avut loc cursuri de formare a preoților din Dieceza de Iași pe tema „Protejarea minorilor și a persoanelor vulnerabile”. Au participat PS...
Viața consacrată aduce cu ea o tainică chemare spirituală ce transcende cotidianul și oferă un exemplu de devotament și sacrificiu. Marți, 24 octombrie 2023, Congregația „Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe” a sărbătorit jubileul...
Sâmbătă, 21 octombrie 2023, în cadrul săptămânii Zilele Acțiunii Catolice, în parohia „Inima Neprihănită a Mariei” din Roman s-a desfășurat deschiderea noului an asociativ 2023-2024, o zi foarte importantă pentru Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif”...
Oficiul pentru Pastorația Școlară a organizat sâmbătă, 21 octombrie 2023, pelerinajul elevilor de clasa a XII-a la Cacica. Au participat peste 200 de elevi din diferite parohii și școli catolice. PS Petru Gherghel, Episcop...
În a 97-a Zi Mondială a Misiunilor, duminică, 22 octombrie 2023, cinci seminariști din anul al VI-lea de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași au fost hirotoniți diaconi prin impunerea mâinilor și...
După ce s-au derulat șapte întâlniri ale preoților care activează în Episcopia Romano-Catolică de Iași – care au avut loc în lunile mai, iunie, septembrie și octombrie din acest an, în Centrul „Gaudium et...