Ultimele știri

Investiţi în copii pentru a eradica sărăcia

Investiţi în copii pentru a eradica sărăcia

Observatorul permanent al Sfântului Scaun la Naţiunile Unite afirmă că un mijloc eficient pentru eradicarea sărăciei este investirea în sănătatea şi dezvoltarea copiilor. Arhiepiscopul Francis Chullikatt a declarat aceasta într-un discurs rostit vineri, 11...

PS Florentin: suferinţa are un sens

PS Florentin: suferinţa are un sens

Programul Zilei Bolnavului, celebrată duminică la Cluj, a avut două etape: dimineaţa a fost Liturghia celebrată în Catedrala Schimbarea la Faţă, cu numeroşi credincioşi, printre care şi medici, personal sanitar, familii care au venit...

Patriarhul copt speră într-un viitor mai luminos

Patriarhul copt speră într-un viitor mai luminos

Patriarhul copt al Alexandriei afirmă că Biserica se alătură în Egipt tuturor „cetăţenilor loiali” în a-i mulţumi Domnului pentru „minunatul succes” al mişcării de tineret, începută luna trecută şi care a condus la demisia...

Papa se va plimba cu gondola în Veneţia

Papa se va plimba cu gondola în Veneţia

În luna mai a acestui an, Papa Benedict al XVI-lea se va bucura de împrejurimile şi sunetele Veneţiei asemenea multor vizitatori înaintea lui – călătorind cu gondola pe canalele străvechiului oraş. Pontiful va face...

Despre Radio Vatican, cu pr. Federico Lombardi

Despre Radio Vatican, cu pr. Federico Lombardi

În numărul pe luna februarie al revistei Actualitatea Creştină, a Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, mai multe articole sunt dedicate aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea Radio Vatican. Două dintre ele sunt semnate...