Papa Francisc: În ce punct se află credința mea?
10.10.2021, Vatican (Catholica) - „În ce punct se află credința mea? O trăiesc ca pe un lucru mecanic, ca pe un raport de datorie sau de interes cu Dumnezeu? Îmi amintesc să o alimentez lăsându-mă privit și iubit de Isus?” Aceste întrebări au fost puse de Papa Francisc la întâlnirea cu credincioșii pentru rugăciunea Îngerul Domnului de astăzi. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Liturgia de astăzi ne propune întâlnirea dintre Isus și un om care „avea multe bogății” (Mc 10,22) și care a trecut în istorie „tânărul bogat” (cf. Mt 19,20-22). Nu știm numele. În realitate, Evanghelia lui Marcu vorbește despre el ca despre „unul”, fără a-i spune vârsta și numele, pentru a ne sugera că în acel om putem să ne vedem cu toții, ca într-o oglindă. De fapt, întâlnirea sa cu Isus ne permite să facem un test despre credință. Eu, citind asta, îmi fac un test despre credința mea.
Acel ins începe cu o întrebare: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (v.17). Să observăm verbele pe care le folosește: a trebui să facă – pentru a moșteni. Iată religiozitatea sa: o datorie, un a face pentru a moșteni; „eu fac ceva pentru a obține ceea ce îmi folosește”. Însă acesta este un raport comercial cu Dumnezeu, un do ut des. În schimb, credința nu este un rit rece și mecanic, un „trebuie-fac-obțin”. Este problemă de libertate și de iubire. Credința este problemă de libertate, este problemă de iubire. Iată un prim test: ce este pentru mine credința? Dacă este îndeosebi o datorie sau o monedă de schimb, suntem în afara drumului, pentru că mântuirea este un dar și nu o datorie, este gratuită și nu se poate cumpăra. Primul lucru care trebuie făcut este să ne eliberăm de o credință comercială și mecanică, ce insinuează imaginea falsă a unui Dumnezeu contabil, un Dumnezeu controlor, nu tată. Și de atâtea ori în viață putem trăi acest raport de credință „comercială”: eu fac asta pentru ca Dumnezeu să îmi dea asta.
Al doilea pasaj, Isus îl ajută pe acel om oferindu-i fața adevărată a lui Dumnezeu. De fapt – spune textul – „l-a privit fix” și „l-a îndrăgit” (v. 21): acesta este Dumnezeu! Iată de unde se naște și se renaște credința: nu dintr-o datorie, nu din ceva de făcut sau de plătit, ci dintr-o privire de iubire de primit. Astfel viața creștină devine frumoasă, dacă nu se bazează pe capacitățile noastre și pe proiectele noastre, ci se bazează pe privirea lui Dumnezeu. Credința ta, credința mea este obosită? Vrei să o revigorezi? Caută privirea lui Dumnezeu: pune-te în adorație, lasă-te iertat la Spovadă, stai în fața Răstignitului. Așadar, lasă-te iubit de El. Acesta este începutul credinței: a ne lăsa iubiți de El, care este tată.
După întrebare și privire este – al treilea și ultimul pasaj – o invitație a lui Isus, care spune: „Un singur lucru îți lipsește”. Ce îi lipsea acelui om bogat? Darul, gratuitatea: „Mergi, vinde ceea ce ai, dă săracilor” (v. 21). Este ceea ce probabil ne lipsește și nouă. Adesea facem minimul indispensabil, în timp ce Isus ne invită la maximul posibil. De câte ori ne mulțumim cu obligațiile – preceptele, vreo rugăciune și atâtea lucruri de acest fel – în timp ce Dumnezeu, care ne dă viața, ne cere elanuri de viață! În Evanghelia de astăzi se vede bine această trecere de la datorie la dar; Isus începe amintind poruncile: „Să nu ucizi, să nu comiți adulter, să nu furi…” și așa mai departe (v. 19), și ajunge la propunerea pozitivă: „Mergi, vinde, dă, urmează-mă!” (cf. v. 21). Credința nu se poate limita la nu-uri, pentru că viața creștină este un da, un da de iubire.
Iubiți frați și surori, o credință fără dar, o credință fără gratuitate este o credință incompletă, este o credință slabă, o credință bolnavă. Am putea să o comparăm cu o mâncare bogată și hrănitoare căreia îi lipsește însă gustul, sau la un meci jucat mai mult sau mai puțin bine dar fără gol: nu, nu merge, lipsește „sarea”. O credință fără dar, fără gratuitate, fără fapte de caritate la sfârșit ne face triști: ca acel om care, deși privit cu iubire de Isus personal, s-a întors acasă „abătut” și „întunecat la față” (v. 22). Astăzi putem să ne întrebăm: „În ce punct se află credința mea? O trăiesc ca pe un lucru mecanic, ca pe un raport de datorie sau de interes cu Dumnezeu? Îmi amintesc să o alimentez lăsându-mă privit și iubit de Isus?” A ne lăsa priviți și iubiți de Isus; a lăsa ca Isus să ne privească, să ne iubească. „Și, atras de El, corespund cu gratuitatea, cu generozitate, cu toată inima?”
Fecioara Maria, care i-a spus lui Dumnezeu un da total, un da fără dar – nu este ușor de spus da-uri fără dar: Fecioara a făcut așa, un da fără dar – să ne facă să gustăm frumusețea de a face din viață un dar.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Și astăzi am bucuria de a anunța proclamarea de noi fericiți. Ieri, la Napoli, a fost beatificată Maria Lorenza Longo, soție și mamă de familie din secolul al XVI-lea. Rămasă văduvă, a întemeiat, la Napoli, Spitalul Incurabililor și pe Clarisele Capucine. Femeie cu mare credință și intensă viață de rugăciune, s-a dedicat pentru necesitățile săracilor și ale suferinzilor. Apoi, astăzi, la Tropea, în Calabria, a fost beatificat părintele Francesco Mottola, fondator al Oblaților și Oblatelor Preasfintei Inimi, mort în 1969. Păstor zelos și vestitor neobosit al Evangheliei, a fost martor exemplar al unei preoții trăite în caritate și în contemplație. Aplauze pentru acești noi fericiți!
Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mentale, aș vrea să îi amintesc pe frații și surorile care suferă de tulburări mentale precum și victimele, adesea tineri, sinuciderii. Să ne rugăm pentru ei și pentru familiile lor, pentru ca să nu fie lăsați singuri și nici discriminați, ci primiți și susținuți. Vă salut pe voi toți, romani și pelerini din diferite țări: familii, grupuri, asociații și pe fiecare credincios. Îndeosebi, salut credincioșii din Bussolengo și cei din Novoli; pe candidații la Mir din Parohia Învierii din Roma și Cooperativa del Sole din Corbetta. Văd că sunt și din Montella și îi salut… Cu imaginea sorei Bernadetta. Să ne rugăm pentru canonizarea grabnică. Și urez tuturor o duminică frumoasă. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
