Papa Francisc: Suntem dispuși la aventura drumului?
10.10.2021, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte a celebrat duminică, 10 octombrie 2021, Liturghia de deschidere a Sinodului Episcopilor, care va avea punctul culminant în Adunarea Episcopilor din 2023. Deschiderea s-a făcut sâmbătă și duminică, la Liturghia de astăzi Pontiful profitând de lectura evanghelică a zilei, în care se spune că Isus – ca în atâtea alte cazuri – „mergea pe drum”, ocazie ca ne întrebăm „toți – Papa, Episcopi, preoți, călugări și călugărițe, surori și frați laici: noi, comunitate creștină, întrupăm stilul lui Dumnezeu, care merge în istorie și împărtășește evenimentele omenirii? Suntem dispuși la aventura drumului sau, temându-ne de necunoscute, preferăm să ne refugiem în scuzele ‚nu e de folos’ sau ‚mereu s-a făcut așa’?”
Liturghia a fost celebrată în Bazilica San Pietro, în prezența a circa 3.000 de persoane, pe lângă cei ce au urmărit online evenimentul. Predica Papei s-a concentrat pe trei verbe considerate „ale Sinodului”: a întâlni, a asculta, a discerne. Și a început subliniind că „suntem chemați să devenim experți în arta întâlnirii. Nu în organizarea evenimentelor și în a face o reflecție teoretică despre probleme, ci înainte de toate în a ne lua un timp pentru a-l întâlni pe Domnul și a favoriza întâlnirea dintre noi. Un timp pentru a da spațiu rugăciunii, adorației – această rugăciune pe care noi o neglijăm atât de mult: a adora, a da spațiu adorației – la ceea ce Duhul vrea să spună Bisericii; pentru a ne îndrepta spre fața și spre cuvântul celuilalt, pentru a ne întâlni față în față, pentru a ne lăsa atinși de întrebările surorilor și fraților, pentru a ne ajuta așa încât diversitatea de carisme, vocații și slujiri ne îmbogățește. […] Totul se schimbă atunci când suntem capabili de întâlniri adevărate cu El și între noi. Fără formalisme, fără prefăcătorii, fără machiaj.”
A vorbit apoi despre ascultare. „Să ne întrebăm, cu sinceritate, în acest itinerar sinodal: cum suntem cu ascultarea? Cum merge ‚auzul’ inimii noastre? Permitem persoanelor să se exprime, să meargă în credință chiar dacă au parcursuri de viață dificile, să contribuie la viața comunității fără a fi împiedicate, refuzate sau judecate? A face Sinod înseamnă a fi pe aceeași cale a Cuvântului făcut om: înseamnă a merge pe urmele Sale, ascultând Cuvântul Său împreună cu cuvintele celorlalți. Înseamnă a descoperi cu uimire că Duhul Sfânt suflă în mod surprinzător, pentru a sugera parcursuri și limbaje noi. Este un exercițiu lent, probabil obositor, pentru a învăța să ne ascultăm reciproc – Episcopi, preoți, călugări și laici, toți, toți cei botezați – evitând răspunsuri artificiale și superficiale, răspunsuri prêt-à-porter, nu. Duhul ne cere să ascultăm întrebările, necazurile, speranțele fiecărei Biserici, ale fiecărui popor și națiune. Să ascultăm și lumea, provocările și schimbările pe care ni le pune în față. Să nu izolăm fonic inima, să ne blindăm în spatele certitudinilor noastre. Certitudinile ne închid de atâtea ori. Să ne ascultăm.”
Și, în fine, a vorbit despre discernere, explicând că întâlnirea și ascultarea nu sunt scopuri în sine. „Atunci când intrăm în dialog, ne punem în discuție, pe cale, și la sfârșit nu suntem aceiași de dinainte, suntem schimbați. […] Sinodul este un drum de discernământ spiritual, de discernământ eclezial, care se face în adorație, în rugăciune, în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu. […] Cuvântul ne deschide la discernământ și îl luminează. El orientează Sinodul pentru ca să nu fie o întâlnire eclezială, o întâlnire de studii sau un congres politic, pentru ca să nu fie un parlament, ci un eveniment de har, un proces de vindecare condus de Duhul Sfânt. În aceste zile Isus ne cheamă, așa cum a făcut cu omul bogat din Evanghelie, să ne golim, să ne eliberăm de ceea ce este lumesc, precum și de închiderile noastre și de modelele noastre pastorale repetitive; să ne întrebăm despre ce anume vrea să spună Dumnezeu în acest timp și spre care direcție vrea să ne conducă.”
Pontiful și-a încheiat predica spunând: „Iubiți frați și surori, drum bun împreună! Fie ca să putem fi pelerini îndrăgostiți de Evangheliei, deschiși la surprizele Duhului Sfânt. Să nu pierdem ocaziile de har ale întâlnirii, ascultării reciproce, discernământului. Cu bucuria de a ști că, în timp ce îl căutăm pe Domnul, El este primul care ne vine în întâmpinare cu iubirea.”
