Papa Leon: Isus, din iubire pentru noi, nu o păstrează pentru Sine nici măcar pe mama Sa

15.07.2025, Castel Gandolfo (Catholica) - Papa Leon al XIV-lea a celebrat Liturghia pe 15 iulie în capela de la stația carabinierilor din Castel Gandolfo, Italia, unde se află în vacanță. Carabinierii sunt jandarmeria națională a Italiei, o formă de poliție militară. Reflectând în omilia sa asupra Evangheliei zilei (Matei 11,20-24), Suveranul Pontif a subliniat că există o legătură „mai puternică decât sângele” care unește fiecare bărbat și femeie care este în Cristos.
În acest sens, el a explicat că „suntem cu adevărat frați și surori ale lui Isus atunci când facem voia lui Dumnezeu”, adică „atunci când trăim iubindu-ne unii pe alții, așa cum ne-a iubit Dumnezeu”. „Fiecare relație pe care Dumnezeu o trăiește, în sine și pentru noi”, a continuat Sfântul Părinte, „devine astfel un dar: când Fiul Său unic devine fratele nostru, Tatăl Său devine Tatăl nostru, iar Duhul Sfânt, care îi unește pe Tatăl și pe Fiul, vine să locuiască în inimile noastre”. Sfântul Părinte a remarcat astfel că „iubirea lui Dumnezeu este atât de mare încât Isus nu o păstrează pentru Sine nici măcar pe mama sa, dăruind-o pe Maria ca mamă a noastră în ceasul crucii”.
Din capela de la Castel Gandolfo, Papa Leon a explicat că Maria devine mama lui Isus „pentru că ascultă cu iubire cuvântul lui Dumnezeu, îl primește în inima ei și îl trăiește cu fidelitate”. Sfântul Părinte a subliniat, de asemenea, fidelitatea ei față de Cuvântul pe care l-a primit de la Dumnezeu: „Cuvântul vieții pe care l-a primit, l-a purtat în pântecele ei și l-a oferit lumii”. Apoi a menționat că anul acesta se împlinesc 75 de ani de la proclamarea Fecioarei credincioase, „Virgo fidelis”, ca patroană a carabinierilor, forța națională de poliție militară a Italiei, după care este numită capela de la Castel Gandolfo.
De asemenea, a amintit când, în 1949, Papa Pius al XII-lea a salutat această „frumoasă propunere” din partea comandamentului general al carabinierilor. „După tragedia războiului, într-o perioadă de reconstrucție morală și materială, fidelitatea Mariei față de Dumnezeu a devenit astfel un model de fidelitate” a carabinierilor „față de patrie și de poporul italian”, a subliniat el. Această virtute, pentru Pontif, „exprimă dăruirea, puritatea și constanța angajamentului pentru binele comun, pe care carabinierii îl protejează garantând siguranța publică și apărând drepturile tuturor, în special ale celor aflați în pericol”.
Suveranul Pontif și-a exprimat profunda recunoștință, în special pentru serviciul „nobil și exigent” pe care îl prestează Italiei și Sfântului Scaun. După ce a amintit și motto-ul carabinierilor, „Nei secoli fedele” („Credincioși de-a lungul secolelor”), care exprimă „simțul datoriei și al abnegației fiecărui membru al forțelor armate, până la sacrificiul de sine”, le-a cerut să nu cedeze „tentației de a crede că răul poate triumfa”. „Mai ales în această perioadă de războaie și violență, rămâneți fideli jurământului vostru: ca servitori ai statului, răspundeți la crimă cu forța legii și onestitate. Acesta este modul în care carabinierii, «Benemerita» [binemeritați], vor merita întotdeauna stima poporului italian”, a subliniat el.
În încheiere, a amintit de ofițerii de poliție care și-au dat viața la datorie, precum venerabilul Salvo D’Acquisto, al cărui proces de beatificare este în curs. Sfântul Părinte va rămâne la complexul papal de vară, situat la aproximativ 30 de kilometri de centrul Romei, până pe 20 iulie și va reveni din nou în perioada 15-17 august. După Liturghie, Papa Leon al XIV-lea a vizitat mănăstirea Clariselor din Albano, dedicată Imaculatei Concepții.
