Sinod 2014: A şasea sesiune generală

09.10.2014, Vatican (Catholica) - În timpul celei de-a şasea sesiuni, care a avut loc ieri după-masă, Părinţii Sinodali au continuat dezbaterea, abordând tema fixată de instrumentum laboris: „Situaţii pastorale dificile (partea a II-a, capitolul 3). Situaţii în familie / Referitor la uniunile dintre persoane de acelaşi sex”. Mai întâi s-a subliniat că Biserica nu este o vamă, ci o casă părintească, şi de aceea trebuie să ofere o însoţire cu răbdare tuturor oamenilor, inclusiv celor care se găsesc în situaţii pastorale dificile. Biserica Catolică adevărată cuprinde şi familii sănătoase şi familii în criză, şi de aceea în efortul ei zilnic de sfinţire nu trebuie să fie indiferentă faţă de slăbiciuni, pentru că răbdarea implică ajutorul activ dat celor slabi.

Cât priveşte procesul de declarare a nulităţii căsătoriei, în general s-a observat dorinţa de urgentare a procedurilor (alături de nevoia integrării mai multor laici competenţi în tribunalele ecleziale), dar Adunarea a evidenţiat şi pericolul superficialităţii şi nevoia de protejare a respectului pentru adevăr şi a drepturilor părţilor. S-a remarcat şi faptul că procesul nu este contrar carităţii pastorale, iar pastoraţia juridică trebuie să evite încercările de a da vina unul pe celălalt, încurajând în schimb discutarea calmă a cazurilor. Din nou, privitor la nulitatea căsătoriei, s-a analizat ipoteza recurgerii la calea administrativă, nu în locul procesului juridic ci în mod complementar. S-a sugerat că ar putea fi de responsabilitatea Episcopului să decidă care cereri de nulitate pot fi rezolvate pe cale administrativă.

S-a subliniat cu tărie faptul că în raport cu divorţaţii recăsătoriţi trebuie adoptată o atitudine de respect, ei adesea trăind în situaţii care nu sunt uşoare sau de nedreptate socială, suferind în tăcere şi, în multe cazuri, caută o cale treptată spre participarea deplină la viaţa eclezială. Asistenţa pastorală nu trebuie să fie deci represivă, ci plină de milostivire. În ceea ce priveşte poligamia, pe de o parte s-a subliniat că există o tendinţă de diminuare a acesteia, poligamia fiind favorizată în special în contextele rurale, şi astfel subminată de progresul urbanizării; pe de altă parte s-a amintit că există poligami care s-au convertit la catolicism şi care doresc să primească Sacramentele de iniţiere creştină, şi s-a pus întrebarea dacă există măsuri pastorale specifice care să privească aceste situaţii cu discernământul cuvenit.

S-a acordat atenţie şi necesităţii unei mai bune pregătiri la căsătorie, în special a tinerilor, cărora trebuie să li se prezinte frumuseţea uniunii sacramentale, alături de o educaţie afectivă adecvată, care să nu fie un simplu îndemn moralist, ce riscă să provoace un fel de analfabetism religios şi uman. Calea spre căsătorie trebuie să implice o adevărată creştere a persoanei.

În timpul orei de discuţii libere – de la 6 la 7PM – intervenţiile au prezentat experienţe şi modele practice de asistenţă pastorală a divorţaţilor recăsătoriţi. S-a remarcat că este important să se evite cu atenţie judecăţile morale sau să se vorbească despre „starea permanentă de păcat”, căutându-se în schimb să se sublinieze că excluderea de la Sacramentul Euharistiei nu elimină complet posibilitatea primirii harului lui Cristos, şi că această excludere se datorează rămânerii într-o legătură sacramentală indisolubilă creată anterior. În acest sens, s-a subliniat în mod repetat importanţa împărtăşirii spirituale. S-a spus şi că există limite evidente la aceste propuneri şi că cu siguranţă nu există soluţii „uşoare” la problemă.

Legat de asistarea pastorală a persoanelor homosexuale s-a subliniat importanţa ascultării şi folosirii grupurilor de ascultare. Intervenţiile ce au mai urmat au fost dedicate temei catolicilor care îşi schimbă confesiunea, sau invers, cu consecinţele dificile ce apar din căsătoriile inter-confesionale şi evaluarea validităţii lor în lumina posibilităţii divorţului, care există în Bisericile Ortodoxe. Amintindu-se Sinodul ordinar din 1980, pe tema „Familia creştină”, s-a observat marea evoluţie de atunci până acum în cultura juridică internaţională, fiind necesar ca Biserica să fie conştientă de această evoluţie, iar instituţiile culturale, precum universităţile catolice, să înfrunte situaţia pentru a-şi păstra un rol în dezbaterea actuală.