Etichetat: Important-Francisc
După ce a amânat călătoria, datorită unei agende prea încărcate ocazionate de Jubileul Milostivirii, Papa Francisc va merge la Milano în 25 martie 2017, a anunțat Vaticanul sâmbătă. „Vizita Sfântului Părinte este un semn...
Papa Francisc i-a vizitat vineri pe copiii din „Satul SOS” din Roma, o comunitate formată din case pentru copii. „Satul” este format mai exact din cinci case, fiecare cu până la șase băieți și...
Papa Francisc va trimite 100.000 de dolari ca fond inițial de urgență în ajutorul oamenilor din regiunea caraibiană, în special pentru cei din Haiti, loviți la începutul acestei luni de uraganul Matthew. Furtuna puternică...
Întrebat fiind joi ce îi place și ce nu îi place la comunitatea eclezială luterană, Papa Francisc a spus că îi plac luteranii care sunt discipoli activi ai lui Cristos, dar și că îi...
Papa Francisc a afirmat că creștinii sunt deja uniți când sunt persecutați de teroriști sau de puterile lumii prin ceea ce a numit „ecumenismul sângelui”. Afirmația a fost făcută la întâlnirea de miercuri cu...
A primi milostivirea lui Dumnezeu nu este suficient: trebuie de asemenea să fim „un semn și un instrument” al milostivirii pentru ceilalți, a afirmat Papa Francisc. Iar „milostivirea nu este rezervată numai unor momente...
„Am găsit o profundă sensibilitate spirituală în Patriarhul Bartolomeu față de condiția dureroasă a umanității actuale, atât de profund rănită de violențe de nespus, de nedreptate și discriminare. Amândoi suntem foarte tulburați de acel...
La încheierea Jubileului marian, Papa Francisc a afirmat că adesea străinii și chiar oamenii de alte religii sunt cei care ne amintesc de virtuțile creștine ale umilinței și recunoștinței. „Câți străini, și persoane din...
Papa Francisc a anunțat convocarea, pe 19 noiembrie 2016, a unui Consistoriu pentru crearea de noi Cardinali, informează Radio Vatican. Este vorba de 17 noi Cardinali, din care patru sunt octogenari. Anunțul a fost...
În Jubileul special dedicat la sfârșitul acestei săptămâni Mariei, Papa Francisc a afirmat că Maria nu este doar mama lui Cristos ci și discipol ascultător și model de slujire concretă a aproapelui. „Prin viața...