Concert de muzică vocal-simfonică în Catedrala din Lugoj

28.09.2021, Lugoj (Catholica) - Credincioșii greco-catolici lugojeni, dar și cei care îndrăgesc cântul coral, s-au putut bucura de un concert de muzică sacră, duminică 26 septembrie, în Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj. Acest concert a deschis cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional „Lugoj Clasic” 2021, care are loc în perioada 26 septembrie – 3 octombrie la Lugoj.
A fost prezentată lucrarea vocal-simfonică „Stabat Mater”, de Giovanni Battista Pergolesi, în interpretarea sopranei Veronica Anușca, a mezzosopranei Aura Twarowska și a orchestrei New Hope din Cluj-Napoca, coordonată de violoncelistul Octavian Lup. Concertul a fost deschis cu un cuvânt de salut al Preasfinției Sale Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj.
Invitat pentru a deschide ediția a VI-a a festivalului „Lugoj Clasic” a fost prof. dr. Constantin-Tufan Stan, muzicolog care a evocat câteva fapte istorice legate de istoria Episcopiei de Lugoj, subliniind trecutul muzical al coralei catedrale „Lira”. A evocat figura pr. Aurel Popovici Racoviță, fiu de preot greco-catolic, dublu laureat al Premiului de compoziție „George Enescu”, în 1913 și 1940, stabilit în ultimii ani la Arad. De asemenea a evocat faptul că în această Catedrală au slujit trei din cei șapte Episcopi martiri greco-catolici, beatificați de Papa Francisc, la 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj: Cardinalul Iuliu Hossu, Ep. dr. Valeriu Traian Frențiu și Ep. dr. Ioan Bălan.
În continuare, prof. Constantin-Tufan a prezentat componența orchestrei New Hope. De asemenea a spus câteva cuvinte despre Pergolesi care, deși a avut o viață foarte scurtă, a reușit să intre în istoria muzicii universale. La finalul concertului, Preasfințitul Alexandru a felicitat pe solistele Veronica Anușca și Aura Twarowska, orchestra și publicul prezent la acest eveniment. (ipod. Raimondo-Mario Rupp pentru EpiscopiaLugoj.ro)